×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

De ce a menținut ICCJ interdicția de trei ani pentru Dominic Fritz: Știa că este debitor al...

De ce a menținut ICCJ interdicția de trei ani pentru Dominic Fritz: Știa că este debitor al arhitectului, avea obligația să se abțină / Acțiunea sa a fost una conștientă și neechivocă de voință

08.10.2026, 14:44 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Fritz a contestat raportul de evaluare intocmit de Agentia Nationala de Integritate, prin care ANI a constatat existenta unei stari de conflict de interese de natura administrativa. El a solicitat, intre altele, anularea raportului si inlaturarea interdictiei de trei ani prevazute de Legea nr. 176/2010. Inalta Curte a respins recursul ca nefondat, iar in motivare analizeaza separat argumentele referitoare la dreptul la aparare, prescriptie, existenta conflictului de interese si proportionalitatea sanctiunii. Ce a retinut instanta despre conflictul de interese Instanta suprema arata ca, potrivit legislatiei aplicabile, pentru existenta conflictului de interese trebuie indeplinite cumulativ patru conditii: participarea la emiterea sau adoptarea unui act administrativ, aptitudinea actului de a produce un folos material unei persoane fata de care alesul este debitor, existenta unui conflict intre interesul public si interesul personal de natura patrimoniala si vinovatia. In cazul "Fritz", Inalta Curte considera ca aceste conditii sunt indeplinite. Una dintre sustinerile lui Dominic Fritz a fost ca participarea sa la procedura privind documentatia urbanistica ar fi avut un caracter pur formal. Procedura fusese inceputa de fostul primar Nicolae Robu, iar Fritz a sustinut ca referatul pe care l-a semnat ulterior nu ar fi avut o relevanta juridica reala. Inalta Curte nu a acceptat aceasta interpretare. Instanta considera ca referatul de aprobare semnat de Fritz in 2 noiembrie 2020 a constituit conditia necesara pentru dezbaterea proiectului de hotarare in Consiliul Local. ICCJ mai arata ca absenta unor viceprimari alesi nu il impiedica pe primar sa se abtina de la exercitarea atributiei, intrucat exista posibilitatea legala a delegarii acesteia. Folosul material putea fi si indirect Un alt argument analizat de Inalta Curte a fost cel privind inexistenta unui folos material. Fritz a sustinut ca persoana fata de care avea calitatea de debitor era arhitectul Razvan Gabriel Negrisanu, persoana distincta de societatea RD Sign SRL, implicata in elaborarea documentatiei urbanistice. De asemenea, el a argumentat ca nu exista dovada unui folos material obtinut de creditor ca urmare a adoptarii documentatiei. Instanta suprema subliniaza insa ca legea nu impune producerea efectiva a folosului, ci este suficient ca actul administrativ sa fie apt sa produca un asemenea avantaj. In motivare se arata ca aprobarea documentatiei de urbanism reprezenta finalitatea serviciului de proiectare prestat de RD Sign SRL, iar adoptarea PUZ era de natura sa valorifice economic activitatea proiectantului si a specialistilor care au semnat documentatia. Inalta Curte considera ca legatura dintre adoptarea actului administrativ si avantajul patrimonial al proiectantului era directa si previzibila. Instanta: Fritz stia ca era debitor al arhitectului In ceea ce priveste vinovatia, Inalta Curte precizeaza ca nu era necesara existenta unei intentii de a prejudicia interesul public sau de a favoriza creditorul. Potrivit motivarii, era suficient ca alesul sa cunoasca situatia de conflict si, in pofida acestei cunoasteri, sa exercite atributia de la care avea obligatia sa se abtina. Instanta arata ca Fritz cunostea calitatea sa de debitor fata de arhitectul Razvan Gabriel Negrisanu, aceasta situatie fiind declarata public in declaratia de avere. Mai mult, Inalta Curte considera ca explicatia oferita de Fritz, potrivit careia a semnat referatul pentru a asigura continuitatea procedurii, demonstreaza ca actiunea sa a fost una constienta si deliberata. Instanta apreciaza ca nu era necesar ca Fritz sa cunoasca structura asociatilor societatii proiectante. Era suficient sa cunoasca sau sa poata cunoaste, cu diligenta ceruta unui primar, ca documentatia supusa aprobarii purta numele creditorului sau. Prescriptia: autosesizarea ANI a intrerupt termenul Inalta Curte a respins si argumentele privind prescrierea raspunderii administrative. Instanta arata ca autosesizarea ANI din 6 iulie 2021 a avut loc in interiorul termenului de trei ani calculat de la data faptei, 2 noiembrie 2020. Potrivit motivarii, autosesizarea reprezinta o manifestare a exercitarii prerogativei de control a Agentiei si produce efect intreruptiv asupra prescriptiei. Inalta Curte mai precizeaza ca, dupa intrerupere, nu incepe pur si simplu sa curga un nou termen de trei ani de la data autosesizarii. Pe durata procedurii de evaluare si a contestarii raportului in instanta nu curge un nou termen de prescriptie, acesta urmand sa inceapa dupa ramanerea definitiva a raportului de evaluare. Instanta explica si caracterul obligatoriu al considerentelor Deciziei nr. 74/2020, invocate in aceasta chestiune, aratand ca dezlegarea obligatorie a unei probleme de drept include considerentele care reprezinta suportul necesar al solutiei. De ce nu a considerat Inalta Curte sanctiunea disproportionata Un punct important al motivarii il reprezinta analiza interdictiei de trei ani de a ocupa functii publice sau demnitati publice. Inalta Curte aminteste jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene si arata ca testul proportionalitatii presupune analizarea gravitatii conduitei si a impactului sanctiunii asupra persoanei. In cazul lui Fritz, instanta considera insa ca fapta nu este lipsita de orice element de gravitate. Inalta Curte retine ca acesta a actionat cunoscand calitatea sa de debitor fata de creditorul beneficiar indirect al actului administrativ, situatie care era mentionata in declaratia sa de avere. Instanta considera relevant si faptul ca Fritz nu a semnat referatul din eroare sau in cadrul unei proceduri pur automate, ci a sustinut ca l-a semnat pentru a asigura continuitatea procedurii. In motivare se mai arata ca imprumutul electoral invocat de recurent genera o relatie personala si politica relevanta intre acesta si creditor, iar faptul ca creditorul s-a abtinut de la vot pe motiv de conflict de interese confirma, in aprecierea instantei, existenta si intensitatea interesului patrimonial. "Legitimitatea democratica" nu inlatura regulile privind conflictul de interese Unul dintre argumentele centrale ale Inaltei Curti este ca exercitarea unui mandat obtinut prin alegeri nu il exonereaza pe ales de obligatiile prevazute de legislatia privind integritatea. "Legitimitatea democratica a mandatului nu exonereaza alesul de respectarea regimului juridic al conflictului de interese", se arata in motivare. In aceste conditii, instanta considera ca interdictia de trei ani nu este disproportionata in raport cu scopul legitim al statului de a asigura integritatea persoanelor care exercita functii sau demnitati publice. Inalta Curte mai arata ca interdictia nu il impiedica pe Dominic Fritz sa activeze profesional in mediul privat sau in functii din sectorul public care nu intra sub incidenta obligatiilor prevazute de Legea nr. 176/2010. Decizia a fost pronuntata in iunie Decizia nr. 3118/2026 a fost pronuntata la 18 iunie 2026 si este definitiva. Prin aceasta, Inalta Curte a respins recursul formulat de Fritz Dominic Samuel impotriva incheierii din 26 ianuarie 2026 si a Sentintei civile nr. 63 din 10 februarie 2026 a Curtii de Apel Timisoara.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare