|
Accesează contul My Orange
28.10.2026, 14:43 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Circulatia feroviara intre Madrid si Andaluzia a fost suspendata, in timp ce sute de salvatori intervin la locul tragediei. Bilantul de cel putin 39 de morti a fost comunicat de autoritati locale spaniole, potrivit Sky News. Alte publicatii internationale, intre care Reuters, BBC si CNN, au relatat initial despre cel putin 30 de decese confirmate. Surse din presa spaniola spun ca numarul deceselor ar putea fi chiar mai mare, de pana la 50 de persoane. Cum s-a produs accidentul. Un tren ar fi lovit o garnitura oprita pe sine Coliziunea s-a produs miercuri dimineata, in jurul orei 09:00, in apropierea localitatii Urda, intre Urda si Los Yebenes, in provincia Toledo, pe linia feroviara de mare viteza care leaga Madridul de sudul Spaniei. In accident au fost implicate un tren AVE, operat de compania feroviara de stat Renfe, si o garnitura a operatorului privat Iryo. Potrivit informatiilor transmise de serviciile de urgenta si citate de CNN, trenul Iryo era oprit sau se deplasa cu viteza redusa in momentul in care a fost lovit de garnitura Renfe. In urma impactului, mai multe vagoane au deraiat. Doua vagoane ale trenului Iryo si unul al garniturii AVE au cazut pe un terasament, potrivit informatiilor publicate de El Pais. Operatorul Iryo a confirmat ca trenul sau cu numarul 6076, care circula pe ruta Madrid-Sevilla, a fost implicat in accident in apropiere de Urda, la kilometrul feroviar 118. Potrivit autoritatilor regionale, la bordul trenului Iryo se aflau 147 de persoane, iar in trenul Renfe calatoreau 397 de pasageri. In total, cele doua garnituri transportau aproximativ 544 de persoane. Cel putin 39 de morti si zeci de raniti. Autoritatile se tem ca bilantul va creste Presedintele regiunii Castilla-La Mancha, Emiliano Garcia-Page, a confirmat initial cel putin 30 de decese si a avertizat ca numarul victimelor ar putea creste. Ulterior, Sky News a relatat, citand autoritati locale, ca bilantul a ajuns la cel putin 39 de persoane decedate. Garcia-Page a anuntat, potrivit El Pais, ca 80 de persoane au fost ranite, dintre care 50 grav. CNN a relatat, pe baza informatiilor obtinute de la autoritatile locale si serviciile de urgenta, despre aproximativ 100 de raniti. Potrivit autoritatilor regionale citate de El Pais, cel putin 33 de raniti fusesera internati in spitale din Castilla-La Mancha: 21 la Toledo, opt la Alcazar de San Juan, trei la Ciudad Real si unul la Albacete. Mai multe unitati medicale au suspendat interventiile chirurgicale programate pentru a putea trata persoanele aduse de la locul accidentului. Autoritatile sanitare au lansat si apeluri pentru donarea de sange, in conditiile in care spitalele se pregatesc sa primeasca noi raniti. Marturiile supravietuitorilor: "Oamenii au fost aruncati in aer" Pasagerii care au supravietuit accidentului au descris scene de panica si distrugeri majore in interiorul vagoanelor. Miguel, un calator aflat in partea din spate a unuia dintre trenuri, a povestit pentru postul de radio COPE ca a auzit un zgomot puternic, urmat de un impact care a durat aproximativ zece secunde. "Am auzit un vuiet urias, o lovitura extrem de puternica, ce a durat zece secunde, ca si cum trenul ar fi fost pe punctul sa deraieze", a relatat acesta, potrivit Reuters. O alta supravietuitoare, Patricia Alvarez, a declarat pentru CNN ca trenul in care se afla fusese oprit aproximativ 20 de minute inainte de accident. Dupa reluarea deplasarii, impactul s-ar fi produs in mai putin de trei minute. "Unii oameni au fost aruncati in aer", a povestit femeia, descriind forta coliziunii. Eduarda, o adolescenta de 17 ani aflata intr-unul dintre trenuri, a declarat pentru postul Cadena SER ca multi pasageri nu au reusit sa iasa imediat din vagoane. "A fost o catastrofa. Auzeam oameni tipand de panica", a spus aceasta, potrivit BBC. Imaginile de la locul accidentului arata vagoane rasturnate, bucati de metal imprastiate de-a lungul caii ferate si echipe de interventie care cauta victime printre resturi. Operatiune de salvare de amploare. Aproape 100 de militari mobilizati La locul tragediei au fost trimise numeroase ambulante, echipaje de pompieri, politisti, membri ai Garzii Civile si elicoptere de interventie. Potrivit Sky News, aproape 100 de membri ai Unitatii Militare pentru Situatii de Urgenta din Spania au fost mobilizati pentru a sprijini cautarea si salvarea victimelor. Militarii au pus la dispozitie echipe canine, echipamente pentru descarcerare si personal specializat in asistenta medicala si psihologica. Autoritatile au amenajat un punct de comanda in apropierea locului accidentului, iar in localitatea Urda a fost deschis un spatiu pentru primirea si asistarea supravietuitorilor. Crucea Rosie participa la acordarea ajutorului, inclusiv prin distribuirea de alimente si materiale de prima necesitate. De asemenea, Antonio Sanz Cabello a anuntat trimiterea unor unitati mobile de terapie intensiva si a unui vehicul de sprijin logistic din cadrul Serviciului Andaluz de Sanatate. In statia Atocha din Madrid si in alte gari au fost amenajate puncte de asistenta pentru familiile persoanelor aflate in trenurile implicate. Primele ipoteze privind cauza accidentului. O posibila eroare de semnalizare Cauza exacta a coliziunii nu a fost stabilita oficial. O persoana informata despre circumstantele accidentului a declarat pentru Reuters ca trenul Iryo s-ar fi oprit in apropiere de Toledo din cauza unei defectiuni de semnalizare, la indicatia administratorului infrastructurii feroviare, Adif. Ulterior, garnitura Renfe ar fi lovit trenul stationat. El Pais a relatat, citand surse guvernamentale, ca anchetatorii iau in calcul o posibila eroare umana la centrul de control feroviar din Atocha. Circulatia trenurilor intre Madrid si Andaluzia, suspendata Administratorul infrastructurii feroviare Adif a suspendat circulatia pe legatura de mare viteza dintre Madrid si Andaluzia. Companiile Renfe si Iryo si-au activat protocoalele de urgenta si de asistenta pentru victime. Accidentul a afectat calatorii din mai multe gari importante, inclusiv Madrid-Atocha si Sevilla-Santa Justa, unde pasagerii asteptau informatii despre anularea sau reprogramarea curselor. Compania aeriana Iberia a anuntat plafonarea tarifelor pentru anumite zboruri cu plecare sau destinatie in Andaluzia, pana la 8 noiembrie, pentru a facilita transportul calatorilor afectati. Pedro Sanchez, "socat" de tragedie. Reactii din partea Familiei Regale Premierul spaniol Pedro Sanchez a transmis un mesaj de solidaritate cu victimele si familiile acestora. "Sunt socat de gravul accident feroviar din Toledo. Transmit afectiunea, solidaritatea si sprijinul meu tuturor victimelor si familiilor lor", a scris seful Guvernului pe platforma X. Sanchez a precizat ca se afla in contact permanent cu ministrul Transporturilor si cu presedintele regiunii Castilla-La Mancha, in timp ce serviciile de urgenta continua interventia. Familia Regala a Spaniei s-a declarat profund afectata de tragedie si a transmis condoleante rudelor persoanelor decedate. Guvernul si principalele formatiuni politice si-au suspendat o parte dintre activitatile publice programate miercuri. Mesaje de solidaritate au venit si din partea unor cluburi importante de fotbal, intre care Real Madrid, FC Barcelona si Atletico Madrid. MAE verifica daca sunt romani printre victime Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti a anuntat ca, prin intermediul Consulatului Romaniei la Ciudad Real, a solicitat autoritatilor spaniole informatii oficiale privind cetatenia si identitatea persoanelor decedate si ranite. Potrivit MAE, operatiunile de salvare si acordare a primului ajutor sunt inca in desfasurare. "Pana la acest moment, Consulatul Romaniei de la Ciudad Real nu a primit solicitari de asistenta consulara", a transmis institutia. Ministerul a precizat ca reprezentantele diplomatice si consulare romane din Spania raman in contact cu autoritatile locale si sunt pregatite sa acorde sprijin, daca va fi necesar. Ministrul roman de Externe, Dan Neculaescu, a transmis, la randul sau, un mesaj de condoleante pe platforma X. "Sunt profund intristat de tragica ciocnire a trenurilor din provincia Toledo, Spania. Sincere condoleante familiilor victimelor si urari de insanatosire grabnica celor raniti. Romania este solidara cu Spania", a scris oficialul. Acesta a subliniat ca misiunile diplomatice si consulare romane sunt in contact strans cu autoritatile spaniole si pregatite sa ofere asistenta. O noua tragedie feroviara, la noua luni dupa accidentul de la Adamuz Coliziunea din provincia Toledo are loc la aproximativ noua luni dupa un alt accident feroviar grav produs in Spania. La 18 ianuarie 2026, doua trenuri de mare viteza s-au ciocnit in apropiere de Adamuz, in provincia Cordoba, dupa ce o garnitura a deraiat si a patruns pe linia pe care circula un tren din sens opus. Potrivit bilantului citat de Reuters si BBC, 46 de persoane au murit in acel accident. La cateva zile dupa tragedia de la Adamuz, un tren de navetisti a deraiat in apropiere de Barcelona, provocand moartea mecanicului si ranirea mai multor pasageri. Astfel, accidentul de miercuri din Toledo este al treilea accident feroviar grav soldat cu victime din Spania in 2026 si al doilea accident mortal intre trenuri de mare viteza pe legatura Madri - Andaluzia. Seria incidentelor a readus in atentie dezbaterea privind siguranta infrastructurii feroviare spaniole. Potrivit unei analize Reuters, Spania detine una dintre cele mai extinse retele de trenuri de mare viteza din Europa, insa o parte relativ redusa a investitiilor realizate in perioada 2018 - 2022 a fost destinata intretinerii, modernizarii si reinnoirii infrastructurii existente.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.