|
Accesează contul My Orange
Marile rețele de televiziune din Statele Unite au decis să nu mai participe, pentru moment, la serviciul comun de acoperire video a evenimentelor prezidențiale organizate în regim de „pool”.
21.09.2026, 17:05 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Masura vine dupa ce administratia presedintelui Donald Trump a restrictionat accesul la Casa Alba pentru CNN, MS NOW si POLITICO. Decizia televiziunilor a fost comunicata luni si presupune ca evenimentele presedintelui desemnate pentru acoperire in sistem comun nu vor mai beneficia de serviciul TV traditional, fara ca o alta retea sa preia automat atributiile, potrivit POLITICO. Ce este "pool"-ul de presa de la Casa Alba Sistemul este utilizat atunci cand spatiul sau conditiile de securitate nu permit accesul simultan al tuturor jurnalistilor si echipelor de televiziune la un eveniment prezidential. O echipa desemnata participa in numele presei si distribuie ulterior imaginile celorlalte organizatii media. In cazul televiziunilor, sistemul traditional implica cinci mari retele: ABC, CBC, CNN, NBC si Fox News. CNN urma sa asigure luni serviciul comun de televiziune, insa ghidul transmis jurnalistilor de Casa Alba nu a mai inclus niciun "TV pool". In schimb, administratia a indicat Hearst drept echipa TV secundara la Washington si Real America's Voice pentru deplasarea presedintelui la New York. Potrivit sursei citate, nu era clar in ce masura imaginile acestora urmau sa fie distribuite celorlalte organizatii media. CNN, MS NOW si POLITICO au dat in judecata administratia Trump Conflictul s-a amplificat dupa ce Trump a anuntat vineri ca interzice accesul celor trei organizatii la Casa Alba, acuzandu-le ca publica informatii pe care el le califica drept "fake news". Sambata, jurnalistii celor trei institutii au fost impiedicati sa intre in complex, iar acreditarile lor au fost retrase. CNN, MS NOW si POLITICO au anuntat luni actiuni in justitie impotriva administratiei. Organizatiile sustin ca retragerea acreditarilor din cauza continutului editorial incalca drepturile garantate de Primul Amendament al Constitutiei SUA. Trump a aparat masura si a sustinut ca organizatiile vizate reprezinta ceea ce el numeste "fake news". Imaginile cu activitatea lui Trump ar putea fi mai greu de distribuit Retragerea televiziunilor din sistemul comun ar putea limita fluxul de imagini de la evenimente unde nu exista spatiu pentru toate echipele TV. Efectul poate fi vizibil inclusiv in timpul activitatilor presedintelui legate de Adunarea Generala a ONU de la New York. Nu este prima data cand retelele americane actioneaza colectiv intr-o disputa privind accesul. In 2009, in timpul administratiei Barack Obama, cele cinci televiziuni au refuzat participarea la o serie de interviuri daca Fox News era exclusa. Administratia a revenit atunci asupra deciziei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.