|
Accesează contul My Orange
Coreea de Sud a anunțat miercuri o strategie ambițioasă pentru dezvoltarea unor tehnologii considerate esențiale pentru viitorul economic și securitatea națională a țării.
12.08.2026, 09:51 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Planul, denumit "Seven Major SEED", include sapte proiecte majore in domenii precum energia nucleara, fuziunea, calculul cuantic, explorarea spatiala si biotehnologia. Strategia a fost prezentata in cadrul unei reuniuni desfasurate la Casa Albastra si prezidate de presedintele Lee Jae Myung. Autoritatile sud-coreene urmaresc astfel sa creeze noi motoare de crestere economica, dincolo de industriile in care tara este deja un actor important, precum semiconductorii si inteligenta artificiala, scrie Reuters. Coreea de Sud vrea reactoare nucleare modulare pana in 2035 Unul dintre obiectivele centrale ale strategiei "Seven Major SEED" este dezvoltarea si implementarea comerciala a unor reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni (SMR) produse in Coreea de Sud. Guvernul isi propune ca aceste tehnologii sa ajunga la utilizare comerciala pana in 2035. Planul include, de asemenea, dezvoltarea energiei prin fuziune nucleara si a unor tehnologii de noua generatie pentru producerea energiei regenerabile. Autoritatile considera ca investitiile in aceste domenii pot contribui la reducerea dependentei economiei sud-coreene de sectoarele traditionale si pot consolida pozitia tarii in competitia globala pentru tehnologii avansate. Coreea de Sud isi propune sa ajunga pe Luna pana in 2030 Un alt obiectiv important al strategiei "Seven Major SEED" este programul spatial. Coreea de Sud isi propune sa realizeze o aterizare pe Luna pana in 2030, in cadrul eforturilor de dezvoltare a capacitatilor nationale in domeniul spatial si aerospatial. Strategia include si dezvoltarea unor tehnologii avansate pentru sectorul spatial si aeronautic, pe fondul competitiei internationale tot mai intense in acest domeniu. In paralel, guvernul de la Seul vrea sa dezvolte pana in 2029 un computer cuantic autohton de 100 de qubiti, ceea ce ar reprezenta un pas important pentru industria tehnologica a tarii. Coreea de Sud investeste in calcul cuantic si biotehnologie Un alt obiectiv al strategiei "Seven Major SEED" este comercializarea unor produse bazate pe interfete creier-computer (BCI) pana in 2035. Tehnologia permite conectarea sistemului nervos la dispozitive electronice si este considerata un domeniu cu potential important pentru medicina si tehnologiile asistive. Cele sapte directii prioritare stabilite de guvernul sud-coreean sunt: reactoare modulare mici, energia prin fuziune, surse de energie regenerabila de noua generatie, tehnologia cuantica, sectorul spatial si aerospatial, biotehnologia avansata si lanturile de aprovizionare pentru minerale si materiale critice. Ministrul Stiintei, Bae Kyung-hoon, a declarat ca strategia urmareste sa pregateasca tara pentru o perioada de crestere economica mai lenta si pentru intensificarea competitiei globale in domeniul tehnologiilor emergente. "Vom ajuta aceste seminte sa creasca si vom construi o Coree de Sud pe care nimeni nu o poate rivaliza peste 10 sau 20 de ani", a declarat ministrul.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.