×

Accesează contul My Orange

Economic

Cum s-a desfășurat cel mai mare furt de criptomonede din istorie. Hackerii au sustras 6,3 miliarde...

Cum s-a desfășurat cel mai mare furt de criptomonede din istorie. Hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari de la Binance

Hackeri au furat criptomonede în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de dolari de la Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume.

30.10.2026, 20:24 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Cea mai mare parte a banilor a fost sustrasa in aproximativ 20 de minute, intr-un atac considerat cel mai mare furt de active digitale din istorie, relateaza Reuters. Criptomonedele au fost sustrase din portofelele digitale utilizate de Binance pentru procesarea tranzactiilor, potrivit informatiilor furnizate de companie. Atacul a inceput joi, 29 octombrie, la scurt timp dupa ora 20:00 GMT, potrivit inregistrarilor tranzactiilor analizate de experti. Cum au reusit hackerii sa sustraga criptomonedele Binance a anuntat initial ca atacul ar fi avut legatura cu un laptop compromis. Ulterior, compania a precizat ca investigatia a descoperit si alte brese de securitate. "Investigatia initiala a Binance sugereaza ca incidentul de securitate ar putea implica compromiterea laptopului unui inginer DevOps, fapt care a permis unui atacator sa acceseze un container de servicii si sa initieze tranzactii de retragere neautorizate. Nu am gasit nicio dovada a compromiterii cheilor private ale portofelelor", a transmis Binance. Platforma dispune de un fond de protectie a utilizatorilor, SAFU, care include o rezerva de Bitcoin in valoare de un miliard de dolari. Copresedintele executiv Richard Teng a declarat ca pierderile vor fi acoperite din acest fond si din resursele companiei. "Binance va acoperi toate pierderile prin intermediul fondului SAFU si al resurselor financiare proprii ale companiei. Fondurile utilizatorilor sunt in siguranta. Depunerile nu au fost afectate si functioneaza in regim normal", a subliniat compania. Potrivit firmei americane de analiza blockchain TRM Labs, atacatorii au compromis infrastructura Binance responsabila de autorizarea tranzactiilor, ceea ce le-a permis sa transmita instructiuni prin care au fost golite portofelele afectate. Dupa atac, hackerii au incercat sa mute rapid criptomonedele pentru a impiedica blocarea lor. Companiile care emit anumite tipuri de criptomonede au reusit insa sa blocheze aproximativ jumatate dintre activele furate. Hackerii nord-coreeni, suspectati ca s-ar afla in spatele furtului Mai multe firme americane specializate in analiza criptomonedelor au declarat ca atacul seamana cu operatiuni desfasurate anterior de hackeri nord-coreeni. TRM Labs a identificat asemanari cu atacul asupra platformei Bybit, produs anul trecut si atribuit de FBI hackerilor din Coreea de Nord. Compania considera ca exista indicii puternice ca aceeasi grupare ar fi responsabila pentru furtul de la Binance. Copresedintele executiv al Binance, Richard Teng, a precizat insa ca investigatia companiei nu a stabilit deocamdata identitatea atacatorilor. Coreea de Nord a negat in mod repetat implicarea in atacuri informatice si furturi de criptomonede. Unde au ajuns banii furati Aproximativ jumatate dintre criptomonedele furate erau stablecoins, active digitale a caror valoare este legata de dolar sau de alte monede traditionale. Unele dintre aceste active pot fi blocate de companiile care le emit. Astfel, firme precum Tether, Circle, Ripple si World Liberty Financial, companie asociata familiei Trump, au intervenit pentru a impiedica utilizarea unei parti din fondurile furate. Binance a confirmat ca aproximativ 3 miliarde de dolari au fost blocate cu ajutorul partenerilor din industria criptomonedelor. "Impactul total estimat este de aproximativ 6,3 miliarde de dolari. Am colaborat cu parteneri din ecosistemul blockchain pentru a bloca activele afectate; pana in prezent, aproximativ 3 miliarde de dolari au fost blocati direct pe blockchain (on-chain)", a transmis Binance. In cazul Bitcoin si Ether, situatia este diferita, deoarece aceste criptomonede nu pot fi blocate de un emitent. TRM Labs estimeaza ca aproximativ 2,4 miliarde de dolari in astfel de active nu pot fi blocate direct. Potrivit Reuters, hackerii incearca sa ascunda traseul banilor prin numeroase transferuri intre portofele digitale. Compania Chainalysis a identificat mii de tranzactii intr-un interval scurt, sugerand folosirea unor sisteme automate. Binance a alocat peste 6,34 miliarde de dolari pentru acoperirea pierderilor Intr-o actualizare transmisa vineri, Binance a anuntat ca a inceput recuperarea activelor afectate si ca a alocat peste 6,34 miliarde de dolari din fondurile proprii pentru acoperirea pierderilor. "Binance a alocat deja peste 6,34 miliarde de dolari din fondurile companiei pentru a gestiona acest incident. Dintre acestea, 5 miliarde de dolari sunt detinute chiar sub forma activelor (token-urilor) care au fost afectate. Finalizam achizitia restului sumei prin cumpararea activelor respective, atat prin intermediul pietelor deschise, cat si prin tranzactii directe (OTC)", a precizat compania. Binance a suspendat temporar retragerile pentru verificarea sistemelor de securitate si colaboreaza cu autoritatile pentru identificarea atacatorilor. Furtul este cel mai recent dintr-o serie de atacuri majore asupra platformelor de criptomonede. Potrivit TRM Labs, anul trecut au fost furate criptomonede in valoare de 2,9 miliarde de dolari, in aproape 150 de incidente. Atacul asupra Binance a afectat si piata criptomonedelor, ale caror preturi au scazut vineri, pe fondul ingrijorarilor investitorilor.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare