|
Accesează
contul existent
31.05.2026, 01:58 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a transmis sambata ca statele membre NATO ar trebui sa ia "in serios", in sfarsit, "provocarile" venite din partea Rusiei, inclusiv incidentele cum a fost drona prabusita in Romania, dar si declaratiile fostului presedinte rus Dmitri Medvedev. Donald Tusk a facut referire la mai multe situatii recente din regiune si a precizat ca tensiunile cresc in mai multe tari din flancul estic al NATO. "Polonia, statele baltice, acum Romania. Tot mai multe provocari rusesti", a scris Tusk pe pagina sa de Facebook. El a facut referire si la declaratiile recente ale lui Dmitri Medvedev, care a afirmat ca "cetatenii UE nu vor mai putea dormi linistiti", considerand ca astfel de mesaje nu trebuie ignorate. "Ieri (vineri - n.r.), fostul presedinte al Rusiei (Dmitri Medvedev - n.r.) a declarat ca cetatenii UE nu vor mai putea dormi linistiti. Toti cei din NATO ar trebui sa ia in serios, in sfarsit, aceste fapte si vorbe", a mai spus seful guvernului polonez. "Toate statele UE ar trebui sa taca pe acest subiect. Statele europene sunt participante directe la razboiul cu Rusia, iar acest lucru nu mai este contestat de nimeni", a precizat vineri Dmitri Medvedev, vicepresedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei. "Sa se pregateasca: acest lucru va continua sa se intample. Este razboi! Iar cetatenii statelor UE, ca populatie a unor tari aflate in razboi, nu vor putea dormi linistiti. Mai ales acolo unde sunt amplasate unitati de productie a dronelor pentru nevoile formatiunilor banderiste", a declarat Medvedev despre incidentul din Romania.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.