|
Accesează contul My Orange
Uniunea Europeană încearcă să își extindă relațiile comerciale cu țările asiatice, pe măsură ce restricțiile din comerțul mondial se înmulțesc. Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți, în timpul unei vizite în Singapore, că Europa vrea să deschidă noi piețe și să consolideze parteneriatele economice, mizând pe comerțul liber și respectarea regulilor internaționale.
27.10.2026, 07:33 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Pentru a contracara restrictiile care afecteaza schimburile comerciale internationale, Uniunea Europeana vrea sa colaboreze mai strans cu tarile din Asia de Sud-Est si cu statele membre ale acordului comercial transpacific CPTPP, a declarat marti cancelarul german Friedrich Merz. Potrivit oficialului german, citat de Reuters, lumea trece prin schimbari importante, iar Uniunea Europeana, cu o piata de aproximativ 450 de milioane de consumatori, a devenit mai activa in dezvoltarea parteneriatelor comerciale. "Aceasta este o alternativa deliberata la ceea ce vedem in prezent. Vrem sa facem lucrurile diferit si sa aratam ca exista o cale mai buna", a declarat cancelarul german intr-o conferinta de presa organizata in Singapore. Europa vrea sa isi extinda relatiile comerciale cu Asia Uniunea Europeana urmareste sa isi consolideze relatiile comerciale cu tarile membre ale Acordului Cuprinzator si Progresiv pentru Parteneriatul Transpacific (CPTPP). Acordul reuneste 12 tari, printre care Japonia, Marea Britanie, Canada, Mexic, Australia, Singapore si Malaysia. Pentru a crea mai multe oportunitati pentru companiile europene, Merz a cerut UE sa coordoneze mai bine acordurile comerciale existente cu parteneri precum Singapore, Malaysia, Indonezia si India. Cancelarul german considera ca o cooperare mai stransa cu aceste state poate contribui la extinderea accesului firmelor europene pe pietele asiatice. Singapore vrea un acord de liber schimb intre ASEAN si Uniunea Europeana Premierul singaporez, Lawrence Wong, a declarat ca tara sa va incerca sa accelereze negocierile pentru un acord de liber schimb intre Uniunea Europeana si Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Singapore va prelua in 2027 presedintia organizatiei regionale, iar Wong a anuntat ca incheierea unui acord comercial cu Europa va reprezenta una dintre directiile urmarite. Uniunea Europeana are deja acorduri bilaterale de liber schimb cu mai multe state ASEAN si negociaza in continuare cu alte tari membre. "Recunoastem ca va fi dificil. Este un proces complex, dar putem avea si incredere ca vom reusi sa avansam", a declarat premierul singaporez. Cooperarea ar putea fi extinsa si in energie si aparare Potrivit lui Friedrich Merz, UE este dispusa sa participe si la initiativa ASEAN de interconectare a retelelor electrice din Asia de Sud-Est. Proiectul urmareste integrarea infrastructurii energetice a statelor din regiune, pentru a facilita schimburile de electricitate intre acestea. Cancelarul german a mentionat si posibilitatea extinderii cooperarii dintre UE si tarile asiatice in domeniile apararii si securitatii.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.