|
Accesează contul My Orange
Ursula von der Leyen propune crearea unui mecanism european de securitate inspirat de Articolul 4 al NATO, prin care un stat membru amenințat ar putea determina reunirea tuturor statelor Uniunii Europene pentru coordonarea unui răspuns.
16.09.2026, 10:27 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Cred ca este timpul pentru propriul Articol 4 al Europei - sau un Protocol de Urgenta pentru Securitate", afirma presedinta Comisiei Europene. Potrivit propunerii, atunci cand mecanismul ar fi activat de un stat membru, toate tarile UE s-ar reuni pentru a coordona raspunsul european, pentru a descuraja o escaladare si pentru a limita efectele incidentului. Mecanismul ar urma sa fie destinat in special incidentelor care nu ajung la nivelul unei agresiuni armate, dar ameninta securitatea nationala - atacuri cibernetice, sabotaj, incendieri sau incursiuni cu drone. Von der Leyen a anuntat in acelasi discurs ca Executivul european va prezenta o noua strategie europeana de securitate si intentioneaza sa transforme in realitate si ideea unui Consiliu European de Securitate. Ce inseamna Articolul 4 al NATO Articolul 4 al Tratatului NATO permite oricarui aliat sa solicite consultari atunci cand considera ca integritatea teritoriala, independenta politica sau securitatea unui stat membru este amenintata. Acesta nu trebuie confundat cu Articolul 5 al NATO. Articolul 5 priveste apararea colectiva in cazul unui atac armat, in timp ce Articolul 4 este in primul rand un mecanism de consultare intre aliati. Von der Leyen vorbeste, asadar, despre un mecanism european de consultare si reactie coordonata, nu despre o noua clauza automata de aparare colectiva.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.