×

Accesează contul My Orange

Externe

Von der Leyen pune presiune pe state pentru noi venituri ale UE. Bruxelles-ul vrea aproape 60 de...

Von der Leyen pune presiune pe state pentru noi venituri ale UE. Bruxelles-ul vrea aproape 60 de miliarde de euro pe an din carbon, e-waste, tutun și companii

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut statelor membre să accepte noi surse de venit pentru bugetul Uniunii Europene, într-un moment în care negocierile pentru viitorul cadru financiar de aproape 2.000 de miliarde de euro sunt blocate de diferențe majore între capitale. Bruxelles-ul propune cinci noi „resurse proprii”, care ar trebui să aducă aproape 60 de miliarde de euro anual, însă mai multe dintre măsuri întâmpină opoziție din partea guvernelor.

16.09.2026, 11:09 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

"Sa fim foarte clari: bugetul nostru este despre viitorul nostru. Iar orice buget modern are nevoie de noi resurse proprii", a declarat Ursula von der Leyen in discursul privind Starea Uniunii, sustinut in Parlamentul European de la Strasbourg. Mesajul vine intr-un moment decisiv pentru negocierile asupra bugetului UE pentru perioada 2028-2034. Comisia a propus un cadru de aproape 2.000 de miliarde de euro, echivalent cu aproximativ 1,26% din venitul national brut al Uniunii. Problema nu este insa doar cat va cheltui Uniunea, ci si de unde vor veni banii. Comisia incearca sa reduca presiunea asupra contributiilor directe platite de state si, in acelasi timp, trebuie sa gaseasca bani pentru noile prioritati - aparare, competitivitate, tehnologii si securitate - dar si pentru rambursarea datoriei contractate prin fondul european de redresare NextGenerationEU. Cele cinci noi surse de bani propuse de Bruxelles Planul Comisiei prevede cinci noi tipuri de "resurse proprii". Prima ar veni din sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii - ETS. O parte din veniturile obtinute din licitarea certificatelor de CO2 ar urma sa mearga direct catre bugetul Uniunii. Comisia estimeaza incasari de aproximativ 9,6 miliarde de euro pe an. A doua sursa ar proveni din CBAM, mecanismul prin care importurile unor produse cu emisii ridicate de carbon sunt taxate la intrarea pe piata europeana. Comisia estimeaza aproximativ 1,4 miliarde de euro anual. Cea mai consistenta dintre noile propuneri este legata de deseurile electronice necolectate. Statele ar urma sa plateasca in functie de cantitatea de e-waste care nu este colectata, iar Bruxelles-ul estimeaza venituri de aproximativ 15 miliarde de euro pe an. Comisia vrea si o resursa bazata pe accizele la tutun, estimata la circa 11,2 miliarde de euro anual. A cincea este asa-numita Corporate Resource for Europe - CORE, o contributie anuala a companiilor care opereaza si vand in UE si au o cifra de afaceri neta de cel putin 100 de milioane de euro. IMM-urile nu ar intra in aceasta categorie. Veniturile estimate sunt de aproximativ 6,8 miliarde de euro pe an. Impreuna cu ajustarile propuse pentru sistemul actual, pachetul ar aduce aproximativ 58-58,5 miliarde de euro anual, potrivit estimarilor institutiilor UE. Capitalele sunt departe de un acord Problema pentru von der Leyen este ca statele membre nu au ajuns la un consens. Numeroase guverne nu vor sa isi majoreze contributiile directe la bugetul european, dar exista in acelasi timp "grade diferite de acceptare" pentru noile resurse propuse de Comisie. Lipsa unui acord asupra veniturilor pune presiune directa asupra dimensiunii viitorului buget. Discutiile din capitale arata si cat de diferita este situatia de la o masura la alta. Propunerile care au in prezent cel mai mare sprijin sunt veniturile din CBAM si contributia bazata pe deseurile electronice necolectate. In cazul ETS, o majoritate a statelor ar fi deschisa negocierilor, dar mai multe capitale cer modificari. In schimb, contributia bazata pe accizele la tutun este criticata de numeroase state, iar CORE, contributia pentru marile companii, intampina cea mai larga opozitie. Franta s-a declarat favorabila unor noi venituri europene si sustine inclusiv contributia corporativa. Germania si alte state s-au opus insa puternic acestei componente, in timp ce Suedia si Austria au exprimat rezerve fata de pachetul mai larg. Polonia si Italia au avut, la randul lor, obiectii fata de unele venituri legate de sistemul de emisii. Sase state cer, in paralel, taieri de sute de miliarde de euro Disputa privind veniturile se suprapune peste o alta batalie: dimensiunea bugetului. Germania, Danemarca, Tarile de Jos, Austria, Finlanda si Suedia au cerut reducerea cu sute de miliarde de euro a propunerii Comisiei, argumentand ca statele sunt deja supuse unor constrangeri bugetare puternice. Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept nerealista cresterea propusa a bugetului si a cerut reduceri in toate marile capitole de cheltuieli. De cealalta parte, state precum Italia, Polonia si Spania se opun reducerilor masive in domenii traditionale precum agricultura si politica de coeziune. Fara acordul tuturor statelor, noile venituri nu pot intra in vigoare Comisia Europeana nu poate introduce singura aceste contributii. Decizia privind sistemul de resurse proprii necesita unanimitatea celor 27 de state membre, iar apoi trebuie ratificata de fiecare stat potrivit propriilor reguli constitutionale. Asta transforma negocierea intr-una dintre cele mai dificile parti ale acordului pentru viitorul buget. Presedintia irlandeza a Consiliului incearca in aceasta toamna sa gaseasca un compromis, iar ministrii europeni vor continua discutiile atat asupra veniturilor, cat si asupra cheltuielilor. Liderii UE incearca sa ajunga la un acord politic pana la sfarsitul anului 2026, pentru ca legislatia sa poata fi adoptata in 2027 si noul buget sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2028.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare