|
Accesează contul My Orange
30.07.2026, 09:35 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Nati Meir, in varsta de 71 de ani, cere sa fie eliberat conditionat din Penitenciarul Jilava, unde executa o pedeapsa de 11 ani de inchisoare pentru sapte infractiuni de inselaciune, trafic de influenta si luare de mita. Potrivit documentelor din dosar, pedeapsa urmeaza sa expire la 7 noiembrie 2030. Propunerea privind eliberarea conditionata a fost facuta dupa ce Comisia din penitenciar a constatat ca acesta a executat fractia de pedeapsa necesara pentru a putea fi eliberat conditionat. Judecatoria Sectorului 4 a respins, pe 8 iulie, eliberarea conditionata a fostului deputat. Instanta a considerat ca timpul petrecut de acesta in detentie este insuficient in raport cu gravitatea infractiunilor, valoarea prejudiciului si durata pedepsei primite. "In temeiul art. 587 alin. (2) C.proc.pen. respinge ca neintemeiata propunerea de liberare conditionata privind pe petentul condamnat Meir Nati detinut in baza mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 2351/2017 emis de Judecatoria Brasov in baza sentintei penale nr. 1815/2016", se arata in solutia instantei. Apararea a invocat mai multe boli grave Avocatul lui Nati Meir a sustinut ca pedeapsa si-a produs efectele si ca varsta si problemele de sanatate nu ii mai permit acestuia sa continue executarea pedepsei in conditiile din penitenciar. Apararea a aratat ca fostul parlamentar "sufera de mai multe boli grave" si a cerut ca starea sa de sanatate sa fie luata in considerare. Instanta a stabilit insa ca problemele medicale nu pot reprezenta un argument pentru eliberarea conditionata si ca Nati Meir poate cere intreruperea executarii pedepsei. "In ceea ce priveste apararea ca Nati Meir sufera de mai multe boli grave, se constata, de asemenea, ca aceasta circumstanta nu poate fi luata in considerare in cadrul analizarii unei liberari conditionate, condamnatul avand posibilitatea de a solicita intreruperea executarii pedepsei", se arata in motivare. Nati Meir a contestat insa hotararea din 8 iulie, iar dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Ilfov. Condamnat la 11 ani de inchisoare [caption id="attachment_23781395" align="aligncenter" width="2560"] Candidatul la Presedintie Nati Meir participa la conferinta de presa, in Bucuresti, luni, 25 mai 2009. LIVIU UNTARU / MEDIAFAX FOTO[/caption] Nati Meir executa o pedeapsa de 11 ani de inchisoare pentru sapte infractiuni de inselaciune, trafic de influenta si luare de mita. Intr-unul dintre dosare, Nati Meir a fost acuzat ca a inselat mai multe persoane carora le promisese locuri de munca in Israel. Intr-o alta cauza, procurorii DNA l-au acuzat ca a cerut peste 100.000 de euro de la mai multe persoane, sustinand ca poate interveni pe langa judecatori pentru eliberarea unor inculpati din arest si pentru condamnarea lor la pedepse cu suspendare. Pe numele sau a fost emis un mandat european de arestare in ianuarie 2019. Acesta a fost localizat in Grecia, iar autoritatile elene au aprobat predarea sa catre Romania. Nati Meir a fost adus in tara la 27 decembrie 2024 pentru a executa pedeapsa. Nati Meir s-a nascut in Israel, la 23 mai 1955, si a obtinut cetatenia romana in 1999. A fost deputat de Tulcea intre 2004 si 2008, fiind ales pe listele Partidului Romania Mare, dupa care a devenit independent si a trecut pentru o scurta perioada la Partidul Democrat. Acesta a candidat la Presedintia Romaniei in 2009. In timpul procedurii din Grecia privind predarea sa catre Romania, Nati Meir a sustinut in fata instantei din Rodos ca ar fi fost agent al Mossadului, trimis in Romania, si ca dosarele penale deschise pe numele sau ar fi facut parte dintr-o campanie de discreditare.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.