×

Accesează contul My Orange

Externe

Garda Revoluționară din Iran amenință că va viza noi ținte în cazul unui atac american

Garda Revoluționară din Iran amenință că va viza noi ținte în cazul unui atac american

Garda Revoluționară iraniană a amenințat luni că va viza „noi ținte” cu „noi arme” în cazul unui atac american, au precizat reprezentanții formațiunii paramilitare într-un comunicat

21.09.2026, 10:44 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Garda Revolutionara a anuntat luni ca va schimba strategia daca Iranul va fi atacat iar de armata SUA. "In cazul unui nou atac, vor exista schimbari semnificative in apararea si contraofensiva noastra", au scris ei, referindu-se la "o schimbare a geografiei razboiului" si la "o schimbare a armelor si echipamentului militar utilizat", relateaza Le Figaro. Garda Revolutionara, puternica forta armata a Iranului, a emis in mod regulat acest tip de avertisment de la inceputul conflictului din Orientul Mijlociu si in special in ultimele zile. "Vom folosi arme noi, cu capabilitati noi, pe campul de lupta, iar lumea va fi surprinsa", au declarat ei. Sambata, Comandamentul Central Intrunit al Iranului a declarat ca, potrivit informatiilor lor, Statele Unite au "decis inca o data sa ia masuri impotriva Iranului islamic, cu aprobarea anumitor tari din regiune". Dupa mai bine de sase luni de razboi intre Statele Unite si Iran, negocierile au stagnat, iar conflictul s-a extins acum in Yemen si Arabia Saudita. Schimburile de atacuri dintre Statele Unite si Iran s-au intensificat din nou la sfarsitul lunii august, dupa o luna de calm, in special in stramtoarea strategica Ormuz, desi se pare ca s-au diminuat recent.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare