Zf 24

Un telefon costa zero lei. O intalnire intre doua autoritati ale statului costa o dimineata. O modificare tehnica a unui ecran din sistemul de cotare costa cateva linii de reglementare si o perioada de implementare. In Romania, aceleasi lucruri costa 3,7 miliarde de lei. Peste 700 de milioane de euro. Este sanctiunea aplicata celor 10 banci participante la mecanismul de cotare ROBID/ROBOR, carora li se imputa transparenta cotatiilor intr-un interval de 30 de minute, in cadrul unui mecanism proiectat, administrat si supravegheat de banca centrala.

Nu scriu acest text pentru a contesta dreptul Consiliului Concurentei de a investiga orice piata, oricand. Departe de mine asa ceva. Il scriu pentru ca, in opinia mea, avem nevoie de guvernanta si de coerenta legislativa si administrativa in conditiile in care la peste doua luni de la anunt si in lipsa motivarii deciziei, singurul lucru pe care il stim cu certitudine este cat platesc bancile. Nu stim exact de ce anume se fac vinovate sau ce, concret, au facut rau, dar stim ca s-a proiectat in mentalul colectiv ca bancile sunt bune de plata.

Ce a spus Consiliul Concurentei

Merita recapitulat ce a spus public autoritatea de concurenta. Cel mai recent, dl. Dan-Virgil Pascu, vicepresedinte al Consiliului Concurentei, prezent la dezbaterea "Piata (inter)bancara: forte, actiuni, reactiuni" , organizata de Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti si Facultatea de Drept a Universitatii de Vest din Timisoara, impreuna cu JURIDICE.ro, a declarat ca autoritatea de concurenta nu cere desfiintarea mecanismului ROBOR si ca nu vorbeste despre un cartel sau despre o intelegere expresa intre banci, ci despre o practica concertata. Conform afirmatiilor dumnealui, problema identificata priveste exclusiv vizibilitatea tehnica a cotatiilor pe care acestea trebuie sa le transmita in intervalul 10:30 - 11:00 al fiecarei zile lucratoare, iar remediile propuse ar fi de natura tehnica: estomparea temporara a vizibilitatii cotatiilor intre participanti pana la finalul intervalului de cotare sau transmiterea individualizata a cotatiilor. Totodata, tot potrivit celor declarate de reprezentantul autoritatii de concurenta in cadrul dezbaterii, banca centrala nu are nicio legatura cu aspectele din acest dosar.

Asadar, cu ce ramanem din pozitia publica si formala mentionata mai sus? Ca principiile de functionare ale procesului de cotare sunt bune, ca autoritatea de concurenta citeste intr-un mod propriu si diferit fata de BNR normele emise chiar de BNR (!?) si ca arhitectura sistemului tehnic, pe care nu bancile au desenat-o, ar necesita o ajustare de vizibilitate aplicabila pe viitor. Nicio culpa, nicio intentie malitioasa a bancilor, nicio comunicare, intelegere sau practica stabilita de bancile in discutie - obligate totusi sa plateasca o amenda exorbitanta si expuse oprobriului public.

Sunt convinsa ca, in orice piata matura, aceasta lista de constatari s-ar fi incheiat cu o nota tehnica intre doua autoritati si, eventual, cu un calendar de implementare dupa ce s-ar fi ajuns la un consens intre autoritati ca s-ar impune vreo modificare. La noi insa s-a incheiat cu cea mai mare sanctiune aplicata vreodata de Consiliul Concurentei si cu un record european ca ordin de marime.

Desi discursul d-lui Pascu din dezbaterea publica a fost tehnic, temperat, echilibrat, in discutiile ulterioare cu jurnalistii, dupa acelasi eveniment, registrul declaratiilor d-lui. Pascu s-a schimbat si am auzit, din nou, o informatie ce a mai fost scursa anterior "pe surse" dar care, pana la acest moment, nu a fost dovedita. Intrebat de jurnalistul Vasile Coman, de la bancherul.ro, cum se poate demonstra ca simpla vizualizare a cotatiilor concurentilor conduce la majorarea ROBOR, vicepresedintele Consiliului Concurentei a raspuns ca autoritatea are dovezi "ca bancherii au vorbit intre ei, in perioada de fixing, pentru a-si alinia dobanzile la anumite niveluri".

Intr-o a treia descriere a "faptelor", realizata de catre presedintele Consiliului Concurentei, dl. Bogdan Chiritoiu, intr-un interviu acordat publicatiei britanice de specialitate Global Competition Review , la finalul celui de-al treilea mandat al sau la carma acestei institutii, domnul Chiritoiu cuantifica sanctiunea la 710 milioane de euro, cea mai mare din istoria autoritatii, si readuce cazul la punctul de plecare.

Domnul Chiritoiu explica publicului international ca dosarul se sprijina in esenta, desi nu exclusiv, pe faptul ca bancile isi vad reciproc cotatiile, ceea ce ar face posibil un anumit grad de coordonare prin insusi modul in care functioneaza sistemul. Considera cazul unul simplu si solid, precizeaza ca a fost verificat de Comisia Europeana si invoca un istoric de peste 90% cauze castigate pe fond la Inalta Curte de Casatie si Justitie, adaugand totusi ca judecatorii reduc destul de des amenzile aplicate de autoritate. Intrebat daca decizia este de neatacat, raspunde el insusi: "Este ea imbatabila? Nu." Si recunoaste ca au fost ridicate intrebari legitime de ordin procedural.

Iata, deci, trei descrieri ale "faptelor" ce constituie baza aceleiasi decizii, cu perspective diferite : In sala de dezbatere, o problema tehnica de vizibilitate, care ar fi putut fi solutionata cu remedii tehnice. Pe hol, la intrebarea unui jurnalist, perspectiva a fost a unor bancheri care au vorbit intre ei ca sa alinieze dobanzi. In engleza, pentru o publicatie internationala adresata avocatilor de concurenta si investitorilor, imaginea este a unui caz care se sprijina in esenta pe arhitectura mecanismului si despre care autoritatea insasi spune ca nu este imbatabil.

Cea din urma versiune pare, din punctul meu de vedere, cea mai apropiata de fondul dosarului. Si este exact ceea ce sustine sectorul bancar de la inceput, faptul ca nu discutam despre o conduita sustinuta de probe concrete, ci despre modul in care functioneaza mecanismul de determinare a ROBID/ROBOR pe o piata reglementata si sub supravegherea unei alte autoritati, de altfel singura in masura sa administreze piata monetara si functionarea acesteia. Cat despre celelalte afirmatii, ele trebuie dovedite. Nu o spun retoric, ci in sensul propriu, prin motivarea deciziei si, cel mai probabil, in fata instantelor de judecata.

Se impune o precizare si in privinta Comisiei Europene, invocata in interviul din Global Competition Review ca forma de validare. Jurnalistul Cornel Dinu, de la BankingNews, a cerut un punct de vedere chiar Comisiei cu privire la implicarea sa in acest dosar. Raspunsul confirma ca institutia europeana a fost informata si ca a avut schimburi institutionale cu Consiliul Concurentei in cadrul investigatiei privind piata monetara interbancara si indicele ROBOR. Adauga insa o nuanta esentiala, aceea ca analiza faptelor, evaluarea probelor, concluziile si sanctiunile au apartinut exclusiv autoritatii romane si raman supuse controlului instantelor . Cu alte cuvinte, Bruxelles-ul a fost informat, insa nu a validat fondul (astfel cum a lasat sa se inteleaga public Consiliul Concurentei), responsabilitatea pentru cea mai mare amenda din istoria autoritatii revenind, integral, autoritatii de concurenta de la Bucuresti.

Ce spun datele, pentru cei care se uita la ele

Specialistii RoEM, proiect de cercetare al Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, au analizat evolutia ROBOR in intervalul dintre trimestrul IV 2018 si trimestrul IV 2025, care se suprapune in buna masura cu perioada vizata de investigatie. Concluzia este ca valorile medii se situeaza in interiorul coridorului de politica monetara al insasi bancii centrale, fara abateri sau evolutii atipice.

Pentru cine ar vrea sa sustina ca avem de-a face cu o coordonare care a scumpit artificial costul creditului, aceasta este o problema. O practica menita sa umfle un indice ar trebui, logic, sa lase o urma. Aici urma lipseste, iar in locul ei gasim un indice care s-a miscat exact in intervalul in care, dupa regulile bancii centrale, era de asteptat sa se miste.

Mai mult, analiza RoEM rata ca dobanzile interbancare din regiune s-au corelat cu inflatia intr-un raport apropiat de 1:1 si ca, in medie, dobanzile s-au situat sub nivelul inflatiei. Contextul este cunoscut, de la pandemie si perturbarea lanturilor de aprovizionare, la razboiul din Ucraina si criza energetica, la care s-au adaugat majorari interne de taxe. ROBOR a avut, asadar, un comportament similar cu al celorlalte rate interbancare din regiune. Iar economiile cu inflatie mai mare au avut dobanzi mai mari. Nimic mai complicat decat o lectie clasica de economie, din manualul de clasa a X-a.

Mecanismul care ar trebui sa faca manipularea neatractiva

Exista un motiv pentru care ROBOR este greu de influentat, iar acest motiv nu tine de bunavointa bancilor, ci de felul in care l-a construit BNR.

Indicele se calculeaza ca medie aritmetica a cotatiilor transmise de 10 banci, dupa eliminarea valorilor extreme, ceea ce limiteaza structural impactul unei singure cotatii. La aceasta se adauga diferenta maximala impusa de banca centrala intre ROBID (dobanda la depozitele atrase de banci de la alte banci) si ROBOR (dobanda la care bancile se imprumuta intre ele). Cine ar vrea sa urce dobanda la credite este obligat sa urce si dobanda la depozite, adica sa isi scumpeasca singur propria finantare. Iar centralizarea si calculul se fac automatizat, de catre un agent de calcul international neutru.

Cu alte cuvinte, mecanismul a fost proiectat astfel incat manipularea sa fie, in acelasi timp, dificila tehnic si costisitoare pentru cel care ar incerca-o. Ceea ce ridica o intrebare incomoda: daca statul a construit un mecanism care face manipularea nerentabila, iar datele arata ca nu s-a produs nicio manipulare, ce anume sanctionam?

Daca cineva ar vrea sa faca o gluma, ar putea sa spuna ca suntem sanctionati pentru ca nu ne-am prefacut ca nu vedem. Asta si pentru ca vizibilitatea cotatiilor intre participantii la ROBOR nu a fost o inovatie a bancilor. A fost o regula impusa legal inca din 1995 (prin Norma nr. 4/1995) si mentinuta de atunci, tocmai pentru ca piata interbancara sa functioneze. Nimeni nu a cerut-o, nimeni nu a negociat-o, nimeni nu a putut renunta la ea unilateral fara sa incalce regulile pietei bancare si sa fie pasibil de sanctiuni din partea autoritatii de reglementare. Asadar, vedem astazi cum bancile sunt sanctionate pentru ca au participat la un mecanism transparent, in forma in care statul l-a proiectat, si pentru ca nu au actionat ca si cum nu ar fi vazut ceea ce li se arata.

Adaug un detaliu care ar trebui sa fie decisiv. Acelasi mecanism, incluzand transparenta ferestrei de cotare, a mai fost investigat de Consiliul Concurentei in 2008. Dosarul a fost inchis in 2013, fara constatarea vreunei incalcari. Timp de un deceniu, intreaga piata a operat fara sa poata banui ca ceva ar fi in neregula. Aceasta se numeste incredere legitima si, in orice sistem de drept care se respecta, conteaza. La nivelul practicii CJUE conteaza.

Merita amintit si ca sanctiunile de concurenta sunt asimilate, in dreptul european, materiei penale. Ceea ce inseamna ca prezumtia de nevinovatie si sarcina probei care revine autoritatii, nu sunt figuri de stil. Iar dreptul la aparare nu este derizoriu, ci este garantat.

Ce ar fi trebuit sa se intample

Daca arhitectura ferestrei de cotare poate fi, dupa parerea Consiliului Concurentei, imbunatatita, discutia ar fi trebuit purtata cu reglementatorul pietei bancare in cursul investigatiei, in cadrul unei cooperari loiale intre autoritati. Nicidecum impusa bancilor participante la mecanismul ROBOR, care nu au abilitatea de a se autoreglementa sau de a schimba - cu atat mai putin in mod individual si/sau unilateral - procesul si arhitectura unui sistem pe care nu il administreaza, ci doar il opereaza.

Ceea ce insa nu poate fi acceptat, intr-un stat de drept bazat pe reguli, este ideea ca o nealiniere conceptuala a unei autoritati la principiile valid statuate de o alta autoritate, se rezolva printr-o amenda aplicata celor care au operat platforma conform parametrilor acesteia. Iar daca toata aceasta poveste are, pana la urma, o morala, ea este una simpla si destul de trista. Daca existau ingrijorari, autoritatea de concurenta ar fi trebuit sa poarte discutii tehnice si aplicate cu BNR. Costul lipsei acelor discutii a fost calculat, facturat si trimis bancilor. Iar de acolo, intr-un fel sau altul, ajunge in economie.

Insa, pentru 700 de milioane de euro, cred ca merita macar incercata o intalnire tehnica. Si tot pentru 700 de milioane de euro, cred ca sectorul bancar din Romania merita o autoritate de concurenta consecventa indiferent de publicul caruia i se adreseaza. Altfel, cum se spune pe romaneste, ne cam furam singuri caciula.

Georgiana MURGULESCU

Secretar General

Director Executiv Relatii Juridice & Institutionale

Consiliul Patronatelor Bancare din Romania