|
Accesează contul My Orange
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că nu contestă necesitatea măsurilor pregătite de Guvern pentru evitarea opririi Reactorului 2 de la Cernavodă, însă a pus sub semnul întrebării competența unui Guvern demis de a adopta astfel de decizii.
31.07.2026, 16:41 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Intrebat despre proiectul aflat pe agenda sedintei de Guvern, care prevede alocarea de fonduri din Fondul de rezerva, instituirea starii de alerta si realizarea unor lucrari pe Dunare pentru cresterea debitului de apa necesar functionarii Reactorului 2, Grindeanu a spus ca nu contesta necesitatea interventiilor. "Nu am nimic impotriva, daca sunt in competentele legale ale unui guvern demis. Aici nu e vorba de intentie, de neintentie, de chestiuni de acest tip, ci de a respecta legea", a declarat liderul PSD. Grindeanu: Criza energetica nu justifica incalcarea legii Grindeanu a explicat ca situatia energetica este complicata, inclusiv pentru ca unele state vecine, de la care Romania importa energie in orele de varf, au centrale nucleare care se confrunta cu acelasi tip de probleme ca in Romania. "Nu e o situatie simpla. Chiar deloc. Avand in vedere ca si tarile din jurul Romaniei, de unde importam in orele de varf, au anumite probleme sau ca centralele lor nucleare au intrat intr-o situatie similara celei din Romania, situatia nu e simpla", a declarat liderul PSD. "E clar ca trebuie gestionata, dar nu nerespectand legea. Indiferent de cat de buna este intentia, trebuie sa respecti legea si sa te afli in limitele date de Constitutie", a adaugat Grindeanu. Ce ar insemna oprirea Reactorului 2 pentru Romania Centrala nucleara de la Cernavoda produce aproximativ 20% din energia electrica a Romaniei. Fiecare dintre cele doua reactoare are o putere instalata de aproximativ 700 MW. Din cauza debitului foarte scazut al Dunarii, Reactorul 1 a fost deja oprit controlat, iar autoritatile incearca sa evite oprirea Reactorului 2. Dunarea asigura apa necesara racirii reactoarelor. Debitul fluviului la intrarea in tara a scazut la aproximativ 1.650 mc/s, fata de media lunii iulie de circa 4.750 mc/s, iar prognozele indica o scadere spre 1.500 mc/s, aproape de minimul istoric inregistrat in 1985. O eventuala oprire a ambelor reactoare ar reduce semnificativ productia interna de energie electrica si ar obliga Romania sa importe mai multa energie. Cum si alte state din regiune se confrunta cu probleme similare, costul importurilor ar putea creste, cu efecte directe asupra pretului energiei si a facturilor consumatorilor.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.