|
Accesează contul My Orange
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost convocat la DNA Iași pentru audieri în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, cu care s-a întâlnit în biroul său de la Palatul Victoria. Potrivit unor surse judiciare citate de Gândul, Bolojan ar urma să fie audiat vineri dimineață.
01.10.2026, 16:10 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Scandalul de coruptie in care este urmarita penal si fosta secretara generala adjuncta a Guvernului, Cristina Traila, in dosarul afaceristului care s-a intalnit cu Ilie Bolojan, ia amploare. Ilie Bolojan a fost, la randul sau, chemat la audieri de procurorii DNA Iasi, potrivit Gandul. Afaceristul Fanel Bogos, arestat preventiv pentru santaj si eliberat ulterior, fusese sanctionat de DSVSA Vaslui dupa ce, in septembrie 2024, la fermele sale a fost depistat un focar de salmonella. La acel moment, seful DSVSA, Mihai Ponea, a decis sacrificarea a 230.000 de pasari de la fermele afaceristului. Bogos ar fi incercat ulterior sa se razbune si sa obtina schimbarea din functie a lui Ponea, apeland la diverse metode, inclusiv la o intalnire cu Ilie Bolojan. Istoria dosarului Omul de afaceri Fanel Bogos, administratorul Vanbet SRL, cercetat penal de DNA Iasi din noiembrie anul trecut pentru cumparare de influenta, este in prezent anchetat pentru instigare la art. 13 din Legea 78/2000, ceea ce inseamna determinarea cu intentie a unei persoane sa comita o infractiune asimilata celor de coruptie. Procurorii DNA Iasi i-au adus la cunostinta lui Bogos, in 2 septembrie, noua incadrare juridica. Omul de afaceri a ramas sub control judiciar, dupa ce a fost retinut si arestat in noiembrie 2025 pentru cumparare de influenta. In acelasi dosar mai sunt acuzati oficial mai multi lideri PNL. Ce sustin procurorii despre Mihai Barbu si Cristina Traila Mihai Barbu, presedintele PNL Vaslui si presedinte al Autoritatii pentru Reforma Feroviara, este acuzat de savarsirea infractiunii de folosirea influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. "In scopul facilitarii obtinerii pentru inculpatul B.F. (n.r. Fanel Bogos) a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la D.S.V.S.A. Vaslui, ca urmare a unui dosar de despagubiri depus de societatea acestuia, incepand cu luna februarie 2025 pana in prezent, inculpatul Barbu Mihai si-ar fi exercitat influenta si autoritatea politica pentru intermedierea unei intalniri a inculpatului B.F. (n.r. Fanel Bogos) cu inalti functionari ai statului, cu directorul A.N.S.V.S.A. si cu diversi oameni politici si, totodata, ar fi exercitat presiuni asupra directorului A.N.S.V.S.A. In acelasi context, inculpatul Barbu Mihai i-ar fi promis inculpatului B.F. (n.r. Fanel Bogos) ca il va determina pe directorul D.S.V.S.A. Vaslui sa anuleze masurile luate de catre functionarii D.S.V.S.A. Vaslui privind neregulile constatate in cadrul fermelor detinute de societatea acestuia din urma sau, in cazul in care acest lucru nu este posibil, ca va face demersuri in vederea demiterii respectivei persoane din functia de director al D.S.V.S.A. Vaslui", arata procurorii DNA. Acuzatii de complicitate la folosirea influentei Cristina Traila, fost secretar general adjunct al Guvernului Romaniei, este acuzata de complicitate la folosirea influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. "In perioada 03-04 noiembrie 2025, suspecta Traila Cristina, in calitate de secretar general adjunct al Guvernului Romaniei, ar fi sprijinit demersurile inculpatului Barbu Mihai de exercitare a influentei asupra presedintelui A.N.S.V.S.A., in scopul inlocuirii din functie a directorului D.S.V.S.A. Vaslui cu o persoana agreata de inculpatul B.F. (n.r. Bogos Fanel). Scopul urmarit ar fi fost obtinerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul B.F. si pentru societatea detinuta de acesta, constand, intre altele, in aprobarea unui dosar de despagubire in valoare de aproximativ 3 milioane de euro, precum si in diminuarea sau incetarea controalelor sanitar-veterinare la fermele societatii", sustin procurorii. De unde ar fi pornit conflictul In esenta, dosarul de coruptie a plecat de la un director din cadrul institutiilor de control, DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, care ar fi descoperit nereguli grave si incalcari ale normelor la fermele lui Bogos, inclusiv comercializarea de pui infectati cu Salmonella. Nemultumit de sanctiuni, omul de afaceri ar fi pus presiuni pentru demiterea lui Ponea. Anchetatorii DNA arata ca Bogos a folosit o retea extinsa de influenta care a ajuns pana la nivelul unor decidenti din administratia centrala si Palatul Victoria, inclusiv la premierul Ilie Bolojan, cu care s-a intalnit in Palatul Victoria.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.