|
Accesează contul My Orange
19.08.2026, 20:06 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Premierul interimar Ilie Bolojan a vorbit, miercuri, despre Ministerul Educatiei care a pus in dezbatere publica un proiect de Hotarare de Guvern care elimina, fara nicio explicatie publica, plata bursei sociale pe perioada vacantelor scolare. Intrebat la B1 TV despre controversa privind "taierea" burselor sociale pe timpul vacantei si daca aceasta decizie il face sa para "un om rau", Bolojan a spus ca proiectul a venit din partea Ministerului Educatiei si ca a discutat deja cu ministrul Mihai Dimian despre aceasta situatie. Acesta a precizat ca sunt doua subiecte aflate in dezbatere publica in zona educatiei, unul privind organizarea examenelor de catre licee, incepand de anul viitor, si celalalt referitor la plata burselor sociale. "Sunt doua subiecte care au venit din zona Ministerului Educatiei. Pentru ca au pus in transparenta niste acte. Unul care se refera la organizarea examenelor de catre licee, incepand de anul viitor. Mecanisme, un ordin care este pus in dezbatere. Si un proiect de hotarare legat de plata burselor sociale, fara vacanta de vara. Si am vorbit astazi cu domnul ministru Dimian pe tema asta", a declarat Bolojan. In ceea ce priveste bursele sociale, premierul interimar a explicat ca propunerea Ministerului Educatiei porneste de la ideea ca acestea este o "forma de a-i sustine pe cei care au probleme sociale sa mearga la scoala, sa sustina procesul de invatamant, sa semnalizeze acest lucru". "Cel de-al doilea proiect tine de capitolul burse. Logica ministerului a fost ca bursa sa se aloce pe perioada lunilor de scoala si nu in vacanta de vara, pentru ca nu este o alocatie asa cum sunt celelalte alocatii de care beneficiaza copiii luna de luna, ci este o forma de a-i sustine pe cei care au probleme sociale sa mearga la scoala, sa sustina procesul de invatamant, sa semnalizeze acest lucru", a explicat premierul interimar. El a spus insa ca decizia nu este una definitiva si ca propunerea urmeaza sa fie analizata in perioada de consultare publica. "Dar am discutat cu domnul ministru, o sa analizam ambele propuneri, atat ordinele, cat si proiecte de hotarare de guvern, in asa fel incat sa clarificam aceste aspecte si in momentul in care se implineste perioada de consultare care dureaza 10 zile, sa luam decizia corecta", a declarat Ilie Bolojan. Premierul a vorbit si despre subiectul organizarii examenelor de catre licee incepand de anul viitor. "In ceea ce priveste primul subiect, suntem in situatia in care inteleg ca legea din 2023, care a fost adoptata, prevede ca de anul viitor se pot organiza aceste examene. Deci Ministerul n-a facut decat sa puna in practica o lege. Exista doua posibilitati, sau sa nu o puna in practica, sau in Parlament", a spus premierul. Ilie Bolojan a recunoscut ca exista opinii diferite in privinta acestei schimbari si ca prin orice modificare in sistemul de educatie "riscam sa stricam lucruri care si asa nu sunt in perfecta stare". "Daca se considera ca aceasta forma de organizare nu este potrivita, sunt tot felul de pareri, unele pro, unele contra. Eu sunt de acord ca daca nu e bine organizat, riscam sa stricam lucruri care nici asa nu sunt in perfecta stare in educatie. Atunci lucrurile se pot amana si se ia o decizie atunci cand nu exista un context din asta asa cum este astazi", a mai spus Ilie Bolojan.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.