|
Accesează contul My Orange
Ilie Bolojan a participat luni, 31 august, la inaugurarea Institutului pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș. Centrul a primit un nou corp chirurgical, finanțat cu banii din PNRR.
31.08.2026, 10:59 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Premierul interimar, Ilie Bolojan, a participat luni, 31 august, la inaugurarea unui nou corp spitalicesc, parte din Institutul pentru Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures. Proiectul a fost finantat cu bani din PNRR. Cladirea se numara printre investitiile finalizate pe ultima suta de metri, iar constructia acestuia a inceput anul trecut. Premierul a vorbit despre importanta acestei investitii, al carei stadiu a fost urmarit de oficialii europeni. "Aceasta investitie importanta a ajuns la final printr-un efort deosebit si stiind ceea ce s-a intamplat cu alte investitii din PNRR, care n-au putut fi finalizate, desi poate au inceput in acelasi timp, se cuvine sa le multumesc tuturor celor care, intr-o forma sau alta, de la ideea acestui proiect si pana la stadiul in care il vedem astazi, au participat, au sustinut si au ajuns in acest stadiu final", a declarat Ilie Bolojan la inaugurare. "Roadele" din PNRR Ilie Bolojan a criticat intarzierile investitiilor asumate in PNRR. Termenul initial pana la care trebuia sa fie inchis santierul institutului din Targu Mures era 30 iunie. "Este un final de program PNRR, asa cum spuneam, si aici trebuie sa tragem niste lectii pentru noi, nu neaparat pentru zona de sanatate, dar ganditi-va ca la sanatate am inceput cu un buget din PNRR de peste 2 miliarde de euro si prin reduceri succesive am ajuns la putin peste un miliard de euro, ceea ce inseamna ca banii nu s-au pierdut, dar banii au plecat catre alte domenii unde au putut fi consumati", a mai spus prim-ministrul. Santiere intarziate, bani europeni pierduti Premierul interimar a mai vorbit si despre investitiile nefinalizate din PNRR, categorie in care si Institutul pentru Boli Cardiovasculare si Transplant risca sa intre. "Pentru a putea insa inchide aceste proiecte a fost nevoie de un efort important in aceasta perioada. Si cum de multe ori facem noi si nu intotdeauna este bine, tragem tare pe ultima suta de metri, si in aceasta perioada am reusit sa deblocam finantari, sa reasezam linii de credite, sa trecem peste aspectele birocratice", a concluzionat Bolojan. Investitia de la Targu Mures valoreaza 100 de milioane de euro, bani din PNRR.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.