|
Accesează
contul existent
23.05.2026, 18:14 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Teheranul a transmis ca diferentele dintre parti "s-au redus in mod vizibil" in ultimele zile, dupa o serie de contacte diplomatice regionale, inclusiv discutii purtate de seful armatei pakistaneze, maresalul Asim Munir, cu oficiali iranieni de rang inalt, potrivit Associated Press. "Tendinta din ultima saptamana a fost catre reducerea divergentelor", a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei, citat de agentia de stat IRNA. Acesta a precizat ca partile incearca sa finalizeze un memorandum de intelegere si ca pozitiile s-au apropiat recent, adaugand ca "va trebui sa vedem ce se intampla in urmatoarele trei sau patru zile". Pe de alta parte, presedintele Camerei iraniene, Mohammad Bagher Qalibaf, a avertizat dupa intalnirea cu oficialul pakistanez ca un nou conflict ar putea avea consecinte severe. "Rezultatul va fi mai zdrobitor si mai amar decat la inceputul razboiului daca presedintele Donald Trump reia atacurile", a spus acesta, potrivit presei de stat. Rubio spune ca un anunt ar putea fi facut in scurt timp Totodata, secretarul american de stat Marco Rubio a declarat ca exista semne de progres in discutii si ca un anunt ar putea fi facut in scurt timp. "S-a facut un anumit progres si este posibil sa avem vesti mai tarziu astazi, maine sau in urmatoarele zile", a afirmat Rubio aflat in India. Oficialul american a reiterat pozitia Washingtonului potrivit careia Iranul nu trebuie sa detina armament nuclear si a cerut transferul stocurilor de uraniu puternic imbogatit, precum si mentinerea deschisa a Stramtorii Ormuz, ruta strategica pentru transportul global de energie. Tensiunile dintre Washington si Teheran raman ridicate dupa o perioada de conflict si un armistitiu fragil, in urma caruia ambele parti s-au acuzat reciproc de escaladare militara in regiune. Teheranul a sustinut ca si-a refacut capacitatile militare dupa confruntarile recente, in timp ce SUA au continuat operatiuni navale in zona. Discutiile diplomatice sunt intermediate si de contacte regionale, inclusiv implicarea Pakistanului, care incearca organizarea unei noi runde de negocieri directe intre parti, potrivit oficialilor din Islamabad.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.