×

Accesează contul My Orange

Externe

Iranul pregătește cele mai mari funeralii de stat din istoria Republicii Islamice pentru...

Iranul pregătește cele mai mari funeralii de stat din istoria Republicii Islamice pentru ayatollahul Ali Khamenei

Iranul se pregătește pentru cele mai ample funeralii de stat organizat vreodată de Republica Islamică. După aproape patru luni de la moartea ayatollahului Ali Khamenei, ucis în atacurile lansate de SUA și Israel la începutul războiului din 28 februarie, autoritățile de la Teheran au anunțat un program de ceremonii care se va întinde pe șase zile, în Iran și Irak, transmite Euronews.

30.06.2026, 09:04 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Ceremoniile oficiale vor incepe sambata la Teheran si vor continua pana pe 9 iulie, cand fostul lider suprem al Iranului va fi inmormantat in orasul sau natal, Mashhad. Potrivit autoritatilor iraniene, este vorba despre cel mai mare eveniment de acest tip organizat de la infiintarea Republicii Islamice, in 1979, scrie Euronews. Procesiune de 10 kilometri si zeci de milioane de participanti asteptati Primele ceremonii vor avea loc in complexul religios Mosalla din Teheran, locul traditional al marilor funeralii de stat. Punctul central al evenimentului este programat pentru luni, cand sicriul va fi purtat intr-o procesiune de aproximativ 10 kilometri, intre Piata Imam Hossein si Piata Azadi ("Libertatii"), una dintre cele mai importante piete ale capitalei iraniene. Primarul Teheranului estimeaza ca aproximativ 20 de milioane de persoane ar putea participa la procesiune, ceea ce ar reprezenta cea mai mare adunare publica din istoria orasului. [caption id="attachment_23528048" align="aligncenter" width="1200"] Fostul lider suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. Sursa foto: Mediafax[/caption] Ulterior, ceremonia se va muta in orasul sfant Qom, iar apoi in Irak, unde sunt programate comemorari la Najaf si Karbala, cele doua mari centre ale islamului siit. Inmormantarea este programata pe 9 iulie, la Mashhad, orasul natal al lui Ali Khamenei si unul dintre cele mai importante centre religioase ale Iranului. Autoritatile estimeaza ca intre 8 si 10 milioane de persoane vor participa la ceremonia finala. Masuri de securitate fara precedent Pregatirile sunt coordonate de organizatia paramilitara Basij, iar securitatea va fi asigurata de Corpul Garzilor Revolutiei Islamice (IRGC). Autoritatile au anuntat restrictii importante de circulatie, controale sporite la intrarea in marile orase si transformarea autostrazilor din Teheran in parcari temporare. Moschei, scoli, universitati si sali de sport vor fi folosite pentru cazarea pelerinilor veniti din intreaga tara. [caption id="attachment_23763792" align="aligncenter" width="2174"] Ayatollahul Ali Khamenei, are o intalnire cu Corpul Garzilor Revolutiei Islamice (IRGC) la Teheran, Iran, Sursa foto: Biroul de presa al liderului suprem iranian / Agentia Anadolu[/caption] Pana in prezent nu este clar daca noul ayatollah, Mojtaba Khamenei, fiul fostului lider suprem, va participa la ceremonii. Presa americana a relatat ca acesta ar fi fost grav ranit in atacurile din 28 februarie si ar fi fost supus mai multor interventii chirurgicale, insa informatiile nu au fost confirmate oficial de autoritatile iraniene. Un moment politic sensibil Funeraliile au loc intr-un moment delicat pentru Iran, pe fondul memorandumului de intelegere semnat cu Statele Unite la 17 iunie, care a deschis o perioada de 60 de zile de negocieri privind dosarul nuclear iranian, sanctiunile economice si situatia din Stramtoarea Ormuz. Desi schimburile militare dintre cele doua parti au fost suspendate, diferentele raman majore. Washingtonul cere limitarea programului nuclear si reducerea stocurilor de uraniu imbogatit, in timp ce Teheranul insista ca dreptul sau la dezvoltarea energiei nucleare este nenegociabil si conditioneaza orice concesie de ridicarea sanctiunilor. Noi runde de negocieri, mediate de Qatar si Pakistan, sunt programate marti, la Doha, in timp ce Iranul incearca sa organizeze funeraliile intr-un climat de relativa stabilitate si sub masuri stricte de securitate.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare