|
Accesează contul My Orange
07.06.2026, 21:40 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Agentia nationala de stiri din Liban, aflata sub controlul statului, a anuntat ca doua persoane au fost ucise si 11 ranite. Atacul a lovit o cladire de locuinte, avariind patru dintre cele sapte etaje ale acesteia. In daramaturi a fost gasita o munitie neexplodata, potrivit Associated Press. Iranul a avertizat ca un atac asupra Beirutului ar reaprinde un razboi pe scara larga in Orientul Mijlociu, chiar in contextul in care Pakistanul incearca sa relanseze negocierile dintre Teheran si Washington. Iranul doreste ca acordul sa includa si incetarea razboiului din Liban. "Blocada navala (n.r. - a SUA) impusa poporului iranian, alaturi de unda verde data astazi de Washington regimului sionist, face ca bazele si obiectivele militare ale SUA si Israelului din regiune sa devina tinte legitime", a declarat Mohammad Bagher Qalibaf pe X. Atacul, o riposta Biroul de comunicare al premierului israelian Benjamin Netanyahu a precizat ca actiunea a fost o riposta la atacurile savarsite de gruparea Hezbollah, sustinuta de Iran. Biroul lui Netanyahu sustine ca Israelul a vizat in cadrul atacului "centre de comanda" ale Hezbollah din cartierele urbane extinse. "Ii lovim foarte puternic si stim ca Hezbollah este pe fuga", a declarat Netanyahu in fata cabinetului sau. Armata israeliana a precizat ca "au fost luate masuri pentru a reduce la minimum victimele in randul civililor", inclusiv prin supraveghere aeriana. Trump anunta ca Israel si Hezbollah au convenit sa inceteze luptele Reamintim ca, la 1 iunie, Trump anunta ca Israel si Hezbollah au convenit sa inceteze luptele, dupa o convorbire telefonica cu Benjamin "Bibi" Netanyahu, afirmand ca i-ar fi promis ca-si va retrage trupele. Cu Hezbollah, armistitiul ar fi fost negociat prin interpusi. Cu toate acestea, la o zi dupa, Israelul a atacat din nou sudul Libanului, ucigand 8 cetateni. Casa Alba nu a comentat atacul. Cu toate acestea, un inalt oficial american a precizat ca Washingtonul nu a fost surprins de atacul de la Beirut. Acesta, care a vorbit sub conditia anonimatului, nu a dorit sa precizeze daca SUA au fost informate in prealabil cu privire la atac.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.