×

Accesează contul My Orange

Externe

Israelul se confruntă cu blocaje majore după protestele împotriva serviciului militar obligatoriu

Israelul se confruntă cu blocaje majore după protestele împotriva serviciului militar obligatoriu

02.06.2026, 11:29 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Politia israeliana a anuntat ca protestatarii au blocat intersectii importante si au agresat un militar care coborase dintr-un autobuz in apropierea unei manifestatii. Fortele de ordine au intervenit cu tunuri cu apa si unitati calare pentru a dispersa multimea, potrivit NPR. Protestele au afectat grav centrul tarii. Mai multe autostrazi au fost inchise, iar transportul public a fost suspendat din cauza numarului mare de participanti la manifestatiile din Ierusalim si din zona metropolitana Tel Aviv. Disputa privind recrutarea ameninta guvernul Netanyahu Serviciul militar este obligatoriu pentru majoritatea barbatilor si femeilor evrei din Israel. Partidele ultraortodoxe, care au o influenta politica semnificativa, au obtinut de-a lungul timpului scutiri pentru adeptii lor, care au putut evita armata pentru a studia in seminarii religioase. Aceste exceptii sunt insa tot mai contestate. Multi israelieni considera ca actualul sistem este nedrept, mai ales in contextul in care armata se confrunta cu un deficit de personal, iar numerosi rezervisti au fost mobilizati in repetate randuri. Disputa privind recrutarea ameninta stabilitatea coalitiei conduse de premierul Benjamin Netanyahu si ar putea provoca organizarea unor alegeri anticipate in aceasta toamna, dupa ce partidele ultraortodoxe si-au retras sprijinul pentru guvern. Potrivit unei comisii parlamentare, aproximativ 13.000 de tineri ultraortodocsi ajung anual la varsta recrutarii, insa mai putin de 10% se inroleaza. Armata cauta solutii pentru lipsa de personal In fata deficitului de militari, armata israeliana analizeaza extinderea perioadei de serviciu obligatoriu. In prezent, majoritatea barbatilor evrei efectueaza aproape trei ani de serviciu militar si ulterior raman in rezerva armatei pentru mai multi ani. Femeile evreice efectueaza doi ani de serviciu obligatoriu. Israelul mentine in prezent operatiuni militare simultane in Fasia Gaza, Liban si Siria si este implicat intr-un conflict cu Iranul, ceea ce pune o presiune suplimentara asupra armatei. O disputa veche de zeci de ani Comunitatea ultraortodoxa reprezinta aproximativ 13% din populatia Israelului si este segmentul demografic cu cea mai rapida crestere. Membrii acestei comunitati beneficiaza traditional de scutiri de la serviciul militar daca studiaza cu norma intreaga in seminarii religioase. Aceste exceptii dateaza din 1948, anul fondarii statului Israel, cand un numar redus de studenti incerca sa reconstruiasca sistemul de educatie religioasa evreiasca afectat de Holocaust. Scutirile, precum si subventiile acordate de stat unor studenti din seminarii pana la varsta de 26 de ani, au provocat nemultumiri in randul unei parti a societatii israeliene. Curtea Suprema a Israelului a decis in 2017 ca exceptiile acordate ultraortodocsilor sunt ilegale. Cu toate acestea, prelungirile succesive si amanarile decise de guverne au permis mentinerea sistemului pana in prezent. Pentru majoritatea evreilor israelieni, serviciul militar este considerat o etapa importanta a vietii si un factor de integrare sociala. In schimb, numerosi membri ai comunitatii ultraortodoxe se tem ca armata i-ar expune pe tineri influentelor laice si ar afecta stilul lor traditional de viata.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare