|
Accesează contul My Orange
Putin răspunde cu o contralovitură față de mecanismele economice punitive aplicate de Occident și semnează un decret care le permite debitorilor ruși să nu-și mai achite datoriile căre bănci din state considerate „neprietene” cu Kremlinul.
02.06.2026, 19:57 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care extinde mecanismul prin care debitorii rusi isi pot limita sau suspenda obligatiile financiare fata de creditorii din state considerate "neprietenoase", incluzand de aceasta data si depozitele bancare, potrivit theins.ru, publicatie de limba rusa, puternic critica fata de Kremlin, axata pe jurnalism de investigatie. Documentul, publicat pe portalul oficial de informatii juridice al Federatiei Ruse, modifica Decretul nr. 95 din 5 martie 2022, adoptat dupa declansarea razboiului din Ucraina si introducerea sanctiunilor occidentale impotriva Moscovei. Acum, platile se limiteaza si catre tarile "neprietene" Pana in prezent, decretul permitea autoritatilor, companiilor si persoanelor fizice ruse sa-si indeplineasca obligatiile fata de creditorii straini prin intermediul unor conturi speciale de tip "C", deschise in ruble, precum si sa limiteze anumite plati aferente imprumuturilor, creditelor si altor instrumente financiare. Noile modificari extind acest regim si asupra obligatiilor rezultate din depozitele bancare detinute de cetateni sau entitati din tari catalogate de Kremlin drept "neprietenoase". Decretul a intrat in vigoare la 1 iunie 2026, data publicarii sale oficiale. "Datorie libera de plata" Economistul Serghei Aleksasenko a explicat pentru publicatia The Insider ca fondurile aflate in conturile de tip "C" sunt supuse unor restrictii severe de utilizare, desi, din punct de vedere juridic, ele continua sa apartina titularilor initiali. "Din punct de vedere legal, acestea apartin persoanei care le-a detinut intr-un cont sau depozit obisnuit, dar utilizarea lor este foarte limitata. Pentru banca, acesti bani devin o datorie libera de plata", a declarat economistul. Potrivit acestuia, valoarea totala a sumelor blocate in astfel de conturi nu este cunoscuta public, insa exista estimari potrivit carora numai operatiunile asociate Citibank ar fi implicat aproximativ un trilion de ruble. Economist: "Ar putea fi o masura de precautie" La randul sau, analistul bancar Alexander Kolyandr, cercetator asociat al Centrului pentru Analiza Politicii Europene (CEPA), considera ca modificarile legislative ar putea reprezenta o masura de precautie in eventualitatea confiscarii activelor rusesti blocate in Europa. "Nu exclud posibilitatea ca aceasta modificare sa fi fost introdusa in perspectiva unei eventuale confiscari a activelor blocate la Euroclear", a declarat Kolyandr pentru publicatia citata. O etapa noua in conflictul Rusia - Occident Potrivit analistului, pe langa titlurile financiare detinute de investitori straini prin sistemul Euroclear, exista si depozite in numerar in care s-au acumulat, in ultimii ani, dividende si alte plati aferente activelor blocate. Masura reprezinta o noua etapa in confruntarea financiara dintre Rusia si statele occidentale, pe fondul sanctiunilor impuse Moscovei si al disputelor privind activele rusesti inghetate in strainatate.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.