×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

Jeff Bezos prezice o nouă eră a inteligenței artificiale: doar trei zile de muncă pe săptămână și...

Jeff Bezos prezice o nouă eră a inteligenței artificiale: doar trei zile de muncă pe săptămână și un singur salariu pentru întreaga familie

08.10.2026, 10:27 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Intr-un interviu acordat Fox News, miercuri, 7 octombrie, miliardarul american a prezentat planurile sale pentru inteligenta artificiala si explorarea spatiala. Bezos considera ca Statele Unite trebuie sa castige competitia cu China pentru revenirea oamenilor pe Luna. Interviul a avut loc la fabrica Blue Origin din Cape Canaveral, Florida, unde compania dezvolta tehnologii pentru lansari spatiale si viitoare misiuni lunare. Jeff Bezos: AI ar putea permite oamenilor sa lucreze doar trei zile pe saptamana Una dintre cele mai surprinzatoare previziuni ale lui Bezos priveste viitorul muncii. Fondatorul Amazon considera ca inteligenta artificiala va creste atat de mult productivitatea, incat unele familii nu vor mai avea nevoie de doua venituri pentru a se intretine. Alti angajati ar putea decide sa lucreze doar trei zile pe saptamana, fara sa-si sacrifice nivelul de trai. "Unii oameni vor decide ca isi pot intretine familia lucrand trei zile pe saptamana", a declarat Bezos. El vine chiar cu un scenariu care frizeaza utopia: productivitatea suplimentara generata de AI ar putea crea chiar o situatie in care companiile vor avea dificultati in recrutarea angajatilor. Si asta pentru ca oamenii vor alege sa munceasca din ce in ce mai putin. Una dintre cele mai surprinzatoare previziuni ale lui Bezos priveste viitorul muncii.Imagine ilustrativa. Foto: Jens Buttner/dpa Bezos estimeaza ca inteligenta artificiala ar putea aduce cresteri de productivitate de doua cifre in economie. Declaratiile sale vin insa intr-un moment destul de agitat. Amazon a eliminat aproximativ 30.000 de posturi corporative de la sfarsitul anului trecut, aspect amintit de jurnalistul Bret Baier in timpul interviului. Bezos a explicat ca Amazon se afla intr-o situatie particulara, dupa extinderea considerabila a personalului in timpul pandemiei. El a recunoscut temerile privind disparitia locurilor de munca, dar a respins scenariile potrivit carora AI va avea exclusiv consecinte negative asupra angajatilor. Previziunile sale raman insa ipotetice. Cresterea productivitatii nu are cum sa garanteze automat reducerea programului de lucru sau majorarea veniturilor. Centre de date in spatiu si peste 50.000 de sateliti O alta parte a planurilor prezentate de Bezos priveste mutarea infrastructurii informatice in spatiu. Prin proiectul Sunrise, Blue Origin urmareste dezvoltarea unor centre de date orbitale, alimentate de energia solara. Potrivit miliardarului, compania a depus o solicitare la Comisia Federala pentru Comunicatii din Statele Unite pentru lansarea a peste 50.000 de sateliti destinati acestui proiect. "Da, putem pune centre de date in spatiu. Si exista un motiv intemeiat pentru asta", a declarat Bezos. Ideea apare intr-un moment in care extinderea infrastructurii AI ridica probleme privind consumul de electricitate si costurile energetice. Centrele de date necesita cantitati importante de energie pentru alimentarea serverelor si racirea echipamentelor. Totusi, proiectul Blue Origin se afla in faza de dezvoltare si autorizare. Bezos nu a prezentat un calendar concret pentru functionarea comerciala a unei asemenea retele. "Trebuie sa invingem China". Bezos vrea o baza permanenta pe Luna Explorarea spatiala ocupa un loc central in strategia fondatorului Amazon. Bezos considera ca Statele Unite trebuie sa ajunga din nou pe Luna inaintea Chinei si si-a exprimat increderea ca o aselenizare americana cu echipaj uman este posibila in 2028. "Trebuie sa invingem China in cursa catre Luna si cred ca o vom face", a afirmat el. Obiectivul nu este insa doar trimiterea unor astronauti pentru o misiune de scurta durata. Bezos sustine ca NASA si Blue Origin trebuie sa dezvolte capacitatea de a transporta regulat echipamente si materiale pe suprafata lunara. Aceste transporturi ar permite construirea unei baze permanente, capabile sa sustina o prezenta umana de lunga durata. Miliardarul considera Luna o etapa esentiala inaintea explorarii planetei Marte, datorita distantei relativ mici fata de Pamant si resurselor disponibile. Solul lunar ar putea fi folosit pentru fabricarea celulelor solare, iar oxigenul obtinut local ar putea contribui la producerea combustibilului pentru rachete. "Nu va fi doar o misiune dupa care plecam. Va fi o adevarata baza lunara sustenabila", a explicat Bezos. Revenirea propulsorului "New Shepard-31", Blue Origin in Texas, SUA, la 14 aprilie 2025. Foto: Blue Origin, via ABACAPRESS.COM. Blue Origin pregateste noi lansari. Obiectivul final: o racheta in fiecare minut Bezos a mai dezvaluit si amploarea investitiilor in compania sa spatiala. El sustine ca a investit personal 28 de miliarde de dolari in Blue Origin, iar compania a atras recent inca 10 miliarde de dolari de la investitori externi. O eventuala listare la bursa ar putea avea loc peste cativa ani. Compania pregateste revenirea in zbor a rachetei New Glenn in decembrie, dupa explozia produsa in timpul unui test de motor, in luna mai. Urmatoarea misiune ar urma sa transporte Blue Ring, un vehicul conceput pentru deplasarea incarcaturilor intre diferite orbite si catre destinatii mai indepartate. Blue Origin construieste si trei platforme suplimentare de lansare. Planuri ambitioase dar cat de exagerate sunt? Planurile pe termen lung sunt insa mult mai ambitioase decat actualul ritm al industriei spatiale. "Obiectivul nostru este sa zburam in fiecare zi. Apoi, in fiecare ora. Iar dupa aceea, in fiecare minut", a declarat Bezos. El a recunoscut ca inclusiv membrii propriei echipe considera aceasta perspectiva exagerata. Pentru fondatorul Amazon, dezvoltarea inteligentei artificiale si industrializarea spatiului fac parte din aceeasi transformare tehnologica. Viziunea sa presupune o economie in care oamenii ar putea munci mai putin, infrastructura digitala s-ar extinde dincolo de Pamant, iar Luna ar deveni o destinatie permanenta.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare