|
Accesează contul My Orange
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a discutat cu premierul desemnat Siegfried Mureșan despre viitorul program de guvernare. Nu sunt lucruri extravagante, este ceva de susținut, a fost concluzia liderului UDMR.
23.09.2026, 10:31 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Declaratia a fost facuta miercuri dimineata la finalul discutiilor dintre delegatia UDMR si premierul desemnat sa formeze viitorul guvern. "Am decis ca vom continua negocierile, la final vom prezenta rezultatul negocierilor si vom mai cere un vot (in cadrul partidului n.r.)", a declarat Kelemen Hunor. De ce s-a razgandit Kelemen Hunor El a explicat de ce s-a razgandit si nu i-a mai cerut lui Siegfried Muresan sa-si depuna mandatul daca nu aduna din timp sprijinul parlamentar necesar. "Era una dintre variante sa nu continuam discutiile, dar consecintele ar fi fost mult mai grave pentru noi si pentru scena politica (...) mai ales ca domnul Muresan a zis ca, indiferent de voturile asigurate, el vrea sa mearga pana la capat", a mai spus Kelemen Hunor. Liderul UDMR a dezvaluit care sunt prioritatile programului de guvernare care va fi propus de Siegfried Muresan. "Azi a venit la noi la grup, a prezentat ideile principale din programul de guvernare. Nu sunt lucruri extravagante, noi am zis ca este necesar un program de guvernare pe doi ani de zile (...) nu suntem la inceputul unui ciclu electoral", a adaugat Kelemen Hunor. Presedintele UDMR a mentionat ca in timpul intalnirii cu Muresan s-a discutat despre masurile privind fiscalitatea, cresterea economica si indexarea pensiilor. "Este ceva de sustinut", a fost concluzia lui Kelemen Hunor. Muresan isi prezinta programul Siegfried Muresan a organizat discutii cu partidele despre programul sau de guvernare. Marti, el l-a prezentat la PNL si USR, iar miercuri s-a intalnit cu liderii UDMR. Initial, liderul UDMR Kelemen Hunor a transmis ca Siegfried Muresan ar trebui sa si depuna mandatul, daca nu are o majoritate care sa ii asigure voturile necesare investirii in Parlament. "Trebuie sa ne uitam si la cifre: PNL, USR si RMDSZ nu au in prezent 233 de voturi necesare pentru formarea guvernului fara voturile PSD. Daca la finalul consultarilor se pot numara doar 160-170 de voturi, atunci trebuie luata o decizie. Intr-o astfel de situatie, nu ar trebui sa mai amanam si sa nu cadem intr-un vot parlamentar pierdut anterior", a scris Kelemen Hunor, intr-o postare pe pagina sa de Facebook. Pana acum, liderii PSD au decis sa nu il sustina pe Muresan pentru sefia executivului, dupa o sedinta de aproape doua ore la sediul partidului. Sorin Grindeanu a transmis ulterior ca este dispus sa discute cu liberalul, daca va fi contactat.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.