|
Accesează contul My Orange
07.10.2026, 03:02 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Guvernul din Kosovo condus de Albin Kurti a ajuns la un acord cu opozitia pentru a obtine majoritatea necesara alegerii Justinei Shiroka Pula, scrie Le Figaro. Functia de presedinte al Kosovo este in mare parte onorifica, insa alegerea sefului statului era esentiala pentru evitarea unui nou blocaj politic. Deputatii din opozitie au acceptat sa sustina candidatura Justinei Shiroka Pula in cadrul unui acord politic care a inclus si modificarea legii privind tribunalul insarcinat cu judecarea crimelor de razboi comise in timpul conflictului din Kosovo. Luna trecuta, acest tribunal l-a condamnat pe fostul presedinte Hashim Thaci la 25 de ani de inchisoare pentru crime de razboi comise in timpul conflictului pentru independenta Kosovo fata de Serbia, in anii 1990. Alti trei fosti inalti responsabili ai Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK) au fost, de asemenea, condamnati. Verdictele au provocat indignare in Kosovo, unde cei patru fosti comandanti ai UCK sunt considerati de o parte importanta a populatiei drept eroi ai luptei pentru independenta. Criza politica din Kosovo Tara se afla intr-un impas politic de la alegerile parlamentare din februarie 2025. Premierul Albin Kurti nu a reusit timp de luni de zile sa formeze o majoritate in Parlament si sa constituie un nou guvern, partidul sau detinand 48 dintre cele 120 de mandate. In urma alegerilor anticipate din decembrie, partidul lui Kurti si-a imbunatatit rezultatul, ajungand la 57 de mandate. Kurti a reusit ulterior sa-si valideze noua administratie in februarie, cu sprijinul mai multor deputati reprezentand minoritatile. Insa mandatul fostei presedinte a tarii, Vjosa Osmani, a expirat la inceputul lunii aprilie, iar lipsa unui acord privind succesorul sau a aruncat din nou Kosovo intr-o criza politica. Alegerea Justinei Shiroka Pula in functia de presedinte permite astfel tarii sa evite, cel putin pentru moment, un nou scrutin parlamentar.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.