|
Accesează contul My Orange
14.07.2026, 14:42 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Pe 16 mai 2014, in timpul mandatului meu de ministru delegat pentru buget, Romania a obtinut ratingul de tara recomandat pentru investitii (BBB-) de la Standard & Poor's. Era ultima dintre cele trei mari agentii de rating (alaturi de Fitch si Moody's) care ne tinea inca in categoria "junk", dupa sase ani de cand fusesem retrogradati acolo. Desi actioneaza independent, conteaza enorm semnalul in piata: prima agentie care te retrogradeaza si ultima care imbunatateste ratingul au cea mai mare insemnatate. De exemplu, marile fonduri de pensii americane nu pot investi in titluri de stat daca tara respectiva nu are rating investment grade de la toate cele trei mari agentii de rating.
Nu dobanda este cea mai mare implicatie a ratingului, ci insusi accesul la finantare. Daca nu ai cel putin BBB-, vor fi semnificativ mai putini finantatori pentru datoria ta. Romania plateste deja (si nu de azi de ieri) dobanzi de "junk" (ne imprumutam mult mai scump decat tari precum Serbia sau Turcia, care nu au investment grade de la toate agentiile), dar cel putin avem acces la finantare (sunt destui cumparatori).
Desigur, odata cu mai multi investitori vine si capacitatea de a mai reduce costurile, dar aceasta este constransa de realitatile macroeconomice (in special rata inflatiei, deficitul bugetar si de cont curent, dar si rezervele si cursul real de schimb).
Obtinerea ratingului recomandat investitiilor in mai 2014 nu a fost intamplatoare, ci rezultatul unor ani de eforturi de consolidare fiscala si de atitudine pro-activa in fata agentiilor de rating. In agitatia de a evita o retrogradare a ratingului de tara, tindem sa uitam cum a fost obtinut acesta si ne lipseste perspectiva pe termen mediu si lung. Iata cinci puncte esentiale care ne pot fi de ajutor in interactiunea cu agentiile de rating.
1. Consolidarea fiscala. Consolidarea fiscala a inceput in 2010, a fost brutala si cu o eficienta relativa. Dupa 2012 s-a schimbat filozofia fiscala: a crescut salariul minim, s-au prioritizat investitiile, s-au platit arieratele si s-a evitat acumularea altora, unele companii de stat cu pierderi au fost bagate in insolventa, dar mai ales deficitul a coborat in 2013 sub pragul de 3% din PIB (desi au inceput sa se plateasca inapoi salariile taiate si contributiile luate de la pensionari), iar bugetul pentru 2014 a consfintit continuarea tendintei de ajustare. De altfel, in iunie 2013 Romania a iesit din procedura de deficit bugetar excesiv, a atins faimosul MTO (obiectivul bugetar pe termen mediu) iar in 2014 a realizat chiar excedent bugetar primar (excedent bugetar daca nu luam in calcul cheltuielile cu dobanzile la datoria publica). Acum, consolidarea fiscala a inceput in 2024 cu unele masuri pe partea de venituri, care au fost insa acoperite de cresterea cheltuielilor; a continuat in forta in 2025 si 2026 cu inghetarea salariilor si pensiilor, cresterea TVA, precum si cu multe alte masuri de austeritate. Exista mai multe modalitati de a reduce deficitul, dar ceea ce conteaza este sustenabilitatea acestei reduceri, ceea ce implica o ajustare echilibrata si pe partea de venituri si pe partea de cheltuieli. Alegerea mixului de consolidare este o decizie de politica economica (de exemplu, eu as fi preferat acum impozitarea progresiva decat cresterea TVA), dar cel mai important este ca tendinta de ajustare sa continue.
2. Atitudinea proactiva. Am condus negocierile cu agentiile de rating, dar nu am asteptat doar vizitele analistilor acestora la Bucuresti. In plus, am solicitat si am obtinut intalniri formale cu agentiile de rating, de fiecare data cand participam la reuniunile FMI si ale Bancii Mondiale, de la Washington (o data la sase luni). S-a construit astfel o relatie de incredere, bazata pe faptul ca interlocutorul lor nu se schimbase de la o luna la alta, angajamentele fata de FMI erau indeplinite si se putea observa progresul reformelor. Mai mult, echipa de negociere nu se angaja la ceea ce nu se putea indeplini, dar indeplinea angajamentele de reforma pe care si le luase. Chiar in timpul discutiilor din zilele acestea, ar fi bine ca Romania sa solicite intalniri la nivel inalt cu agentiile de rating in cadrul urmatoarei reuniuni anuale a FMI si a Bancii Mondiale (din luna octombrie); in cadrul acelor intalniri, va trebui sa fim bine pregatiti cu planul fiscal pentru 2027, care este o sursa majora de incertitudine. Important este sa aratam ca stim ce vrem si avem si mijloacele de a livra.
3. Intelegerea regulilor jocului. Agentiile de rating au in fata toate cifrele noastre, evaluarile organismelor internationale si propriile modele. Dar si noi eram documentati la vremea aceea: citisem atent metodologia lor si chiar o replicasem pentru a intelege si ceea ce nu ne spuneau. De exemplu, am constatat ca reducerea deficitului de cont curent nu fusese luata in calcul; cand am aratat acest lucru, a urmat o imbunatatire a perspectivei dupa cateva saptamani. Mai mult, pe langa factorii obiectivi din metodologie, exista si ajustari subiective (la latitudinea agentiei), care, de obicei, trag ratingul in jos. Trebuie sa fim pregatiti cu contraargumente: de exemplu, in sectorul financiar, toti indicatorii nostri sunt pe verde (comparativ cu media UE). Incertitudinea politica este un element negativ, dar si aici un acord asupra principalelor tinte si masuri reprezinta un factor de contrabalansare. Sau, in ceea ce priveste legea pensiilor, deja adoptata, efectul va deveni pozitiv pentru buget dupa 2027 (cheltuielile vor fi mai mici decat daca s-ar fi pastrat vechea lege). In ceea ce priveste legea salarizarii unitare, impactul bugetar ar trebui sa poata fi esalonat pe mai multi ani, iar coeficientii sa reflecte prioritatile unei societati care vrea sa se dezvolte (sanatate si educatie).
4. Punctul de plecare. Multi ani dupa 2014, Romania ar fi meritat un rating mai bun decat BBB-. Prin comparatie cu tarile din grupul nostru (Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Slovacia) - pentru ca ratingul se face comparativ - ar fi trebuit sa avem unul-doua niveluri peste BBB- (adica se ne apropiem de A; ). Rata somajului si ritmul de crestere al PIB-ului pe locuitor sunt puncte forte; din 2014 pana astazi, PIB-ul pe locuitor al Romaniei a crescut cu peste 50% in preturi constante si cu peste 100% in preturi curente - fapt care nu a fost reflectat in rating. Si nu trebuie uitat ca datoria publica a Romaniei, desi in crestere, ascunde si o parte buna: o rezerva (un buffer) a Ministerului Finantelor, care exista ca atare si care ar trebui luata in calculul datoriei nete. Ar fi trebuit sa fim mai sus astazi, astfel incat o eventuala retrogradare sa nu ne duca sub pragul recomandat investitiilor. Nu am profitat de un context favorabil, dar aceste lucruri trebuie discutate, pentru o abordare echilibrata.
Strategia fiscal-bugetara. Toata lumea asteapta rectificarea bugetara si draftul bugetului pentru 2027. Cu cat sunt mai repede puse pe masa, cu atat vom avea o credibilitate mai mare. Chiar daca atingem un deficit de 6% din PIB anul acesta, nu este clar cum vom ajunge sub 3% in anii urmatori, in conditiile unei cresteri economice sub potential (desi investitiile in infrastructura din ultimii ani ar trebui sa inceapa sa produca un efect de antrenare) si in absenta unor masuri asumate atat pe venituri cat si pe cheltuieli.Evaluarea de tara este un proces. Nimeni nu incepe de la zero. Poate unii dintre decidentii de astazi vor lua in considerare aceasta opinie a unui profesor universitar, care a invatat, la randul sau, cate ceva din discutiile cu agentiile de rating.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.