|
Accesează
contul existent
19.05.2026, 12:43 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Noul lungmetraj al lui Radu Jude, "Jurnalul unei cameriste", a fost prezentat in premiera mondiala la Festivalul de la Cannes, in cadrul sectiunii Quinzaine des Cineastes, unde a fost ovationat minute intregi. Scenariul filmului este inspirat de romanul, publicat in 1900, al lui Octave Mirbeau, un roman despre sclavajul modern si fisura ireparabila dintre clasele sociale. Celestine Aici, Celestine este filtrul prin care sunt privite toate personajele. Ea vede realitatea dincolo de aparente si e convinsa ca grdinarul Joseph a violat si asasinat o fetita, motiv pentru care e gata sa obtina revansa, chiar daca asta inseamna crima. Pana la Jude, cartea a mai fost adaptata pentru marele ecran de Jean Renoir (1946), Luis Bunuel (1964) si Benoit Jacqot (2015). "Emigratie, saracie, Est-Vest" Viziunea lui Jude propune o reinterpretare contemporana a povestii, cu tot ce inseamna asta: fenomenul migratiei, inegalitatile sociale, dinamica puterii in societatea europeana in ansamblu. Radu Jude insusi a carcaterizat filmul drept "un amestec de teme diverse - emigratia, saracia, relatia dintre Est si Vest, relatia dintre teatru, literatura si cinema", intr-o ecuatie "unica". "La fel ca in filmul Kontinental '25 de anul trecut, scenaristul si regizorul roman abordeaza temele sale caracteristice, precum inegalitatea economica si putrezirea societala, descoperind in protagonistul sau de zi cu zi o lupta comuna pentru supravietuire intr-o lume din ce in ce mai dificila", scrie Screen Daily, care caracterizeaza productia drept "retinuta, dar sumbra". "Satira muscatoare" a lui Jude "Cel mai conventional film al lui Jude de mult timp si, prin montajul abrupt si dialogurile ascutite, si unul dintre cele mai amuzante ale sale", scrie International Cinephile Society, adaugand: "Daca exista un om in care poti avea incredere sa transforme romanul clasic francez al lui Octave Mirbeau, Jurnalul unei cameriste, intr-un film dulce-amar de Craciun, acela este enfant terrible-ul roman Radu Jude". ICS remarca "satira muscatoare" a lui Jude la adresa burgheziei franceze, care se situeaza in acord cu spiritul romanului lui Mirbeau: "Surprinzator de fidela unei structuri narative relativ simple, desi lipsita de orice fel de formalism in filmele sale, satira muscatoare a lui Jude la adresa burgheziei franceze, in concordanta cu romanul lui Mirbeau, dar modernizata pentru secolul XXI, a starnit cele mai multe rasete de pana acum pe Croisette. Adevarul este ca si cele mai multe greve; Jude nu este pe placul tuturor". Pe cand in Romania? Filmul ii are in distributie pe: Ana Dumitrascu, Sofia Dragoman, Ilinca Manolache, Liliana Ghita, Marie Riviere, Melanie Thierry si Vincent Macaigne. Imaginea filmului este semnata de Marius Panduru, iar montajul de Catalin Cristutiu. In Romania, filmul va fi prezentat pentru prima oara la Festivalul International de Film Transilvania si va fi lansat in cinematografe in aceasta toamna.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.