×

Accesează contul My Orange

Externe

Mai puțini ucraineni scutiți de mobilizare. Planul Guvernului, contestat de parlamentari și companii

Mai puțini ucraineni scutiți de mobilizare. Planul Guvernului, contestat de parlamentari și companii

17.10.2026, 03:20 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Guvernul de la Kiev pregateste modificarea regulilor care permit companiilor din sectoarele esentiale sa isi protejeze angajatii de mobilizarea in armata. Propunerea urmareste cresterea numarului persoanelor disponibile pentru serviciul militar, dar a provocat nemultumiri in Parlament si in mediul de afaceri. Potrivit The Kyiv Independent, peste 60 de parlamentari ucraineni au inregistrat vineri un proiect de hotarare prin care solicita revizuirea masurilor, consultarea companiilor si reevaluarea propunerii de infiintare a unui nou organism responsabil cu supravegherea sistemului de exceptari de la mobilizare. Guvernul Ucrainei intentioneaza sa infiinteze un centru de coordonare care sa evalueze companiile esentiale pentru economia si securitatea tarii si sa decida care dintre acestea pot beneficia de scutiri de mobilizare pentru mai mult de jumatate dintre angajati. Din noul organism urmeaza sa faca parte reprezentanti ai serviciilor de securitate si informatii ale Ucrainei si ai politiei ucrainene. De la 100% la 85% In prezent, Ucraina permite companiilor din sectoarele esentiale pentru economie si aparare sa isi scuteasca angajatii de mobilizarea in armata, pentru a putea continua sa functioneze in timpul razboiului. Companiile din industria de aparare si sectorul energetic beneficiaza de scutiri pentru toti angajatii, in timp ce firmele care se ocupa de intretinerea cladirilor si furnizarea utilitatilor publice isi pot proteja pana la 75% din personal. Potrivit propunerii Guvernului ucrainean, in industria de aparare si sectorul energetic, numai 85% dintre angajati ar mai putea beneficia de scutiri, fata de 100% in prezent. Pentru celelalte firme, procentul ar urma sa scada de la 75% la 60%. Modificarile ar insemna ca o parte dintre angajatii scutiti in prezent de mobilizare ar putea fi chemati in armata, desi companiile au nevoie de ei pentru a-si continua activitatea. Productia de armament, pusa in pericol Compania ucraineana Ukrspecsystems, specializata in productia de drone militare, avertizeaza ca reducerea scutirilor de mobilizare ar putea intarzia livrarea echipamentelor comandate de armata. De asemenea, masura ar putea descuraja specialistii sa se angajeze in industria de aparare, de teama ca vor fi chemati pe front. Asociatia Nationala a Industriilor de Aparare din Ucraina, organizatie care reprezinta companiile producatoare de armament si echipamente militare, a cerut Guvernului sa renunte la reducerea scutirilor. Presedintele asociatiei, Serhii Pasinski, a avertizat ca trimiterea in armata a catorva mii de angajati nu ar rezolva deficitul de personal militar, dar ar putea afecta productia de arme si munitii necesare pe front. Temerile companiilor sunt legate de posibilitatea pierderii unor angajati cu pregatire specializata, greu de inlocuit, in conditiile in care Ucraina are nevoie atat de militari pe front, cat si de personal pentru productia de armament si mentinerea infrastructurii energetice. Premierul Ucrainei sustine ca sistemul actual permite abuzuri Premierul ucrainean Serhii Koretki a explicat ca actualul sistem permite, in unele cazuri, evitarea mobilizarii de catre persoane care nu desfasoara activitati esentiale. Vineri, oficialul ucraunean le-a prezentat parlamentarilor exemplul unui contractor din sectorul energetic care avea 100 de angajati scutiti de mobilizare, desi numai 20 lucrau efectiv pentru compania respectiva. Premierul a recunoscut ca Statul Major General are nevoie de personal militar suplimentar pentru continuarea razboiului impotriva Rusiei, dar a incercat sa-i linisteasca pe reprezentantii companiilor din sectoarele esentiale. "Pot spune cu incredere ca nu vor exista schimbari radicale pentru acesti oameni si aceste industrii", a transmis seful Guvernului ucrainean. Modificarile au fost aprobate de ministrii ucraineni la inceputul saptamanii, insa regulile finale nu au fost inca adoptate.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare