|
Accesează contul My Orange
08.08.2026, 15:15 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"In legatura cu explozia produsa pe teritoriul Bulgariei, in ziua de 8 august, in jurul orei 08.20, in proximitatea frontierei cu Romania, Ministerul Apararii Nationale precizeaza ca sistemele de supraveghere radar ale MApN nu au detectat niciun vehicul aerian care sa fi traversat spatiul aerian al Romaniei catre Bulgaria", a transmis ministerul intr-un comunicat. MApN a precizat ca nici in perioada anterioara exploziei nu au fost inregistrate tinte aeriene a caror traiectorie sa indice trecerea prin spatiul aerian al Romaniei catre teritoriul bulgar. "De asemenea, in intervalul de timp anterior producerii exploziei, nu au fost inregistrate evolutii ale unor tinte aeriene care sa indice o posibila traiectorie prin spatiul aerian national catre teritoriul Bulgariei", arata ministerul. MApN a adaugat ca monitorizeaza permanent situatia din proximitatea frontierelor Romaniei si va comunica, in masura in care vor aparea informatii relevante, date suplimentare. Precizarile vin dupa ce premierul bulgar Rumen Radev a anuntat ca o drona a intrat sambata dimineata in spatiul aerian al Bulgariei dinspre nord si a explodat la aproximativ 100 de metri de frontiera. Incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube asupra infrastructurii. Autoritatile bulgare incearca sa stabileasca tipul dronei si originea acesteia. Premierul bulgar a precizat ca aparatul nu fusese detectat de sistemele radar nici in Romania, nici in Bulgaria.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.