|
Accesează contul My Orange
Google se confruntă cu un nou proces de amploare în Statele Unite, după ce mai multe edituri importante și autori au acuzat compania că le-a folosit cărțile fără acord pentru a antrena modelul de inteligență artificială Gemini. Reclamanții susțin că gigantul american a încălcat în mod deliberat legislația privind drepturile de autor și că era conștient de riscurile juridice.
16.07.2026, 00:57 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Procesul a fost deschis de Hachette Book Group, Cengage Learning, Elsevier si scriitorul Scott Turow la un tribunal federal din New York, relateaza AlJazeera. Potrivit plangerii, Google ar fi copiat carti si alte opere protejate de drepturi de autor pentru a antrena modelele Gemini, fara a cere permisiunea autorilor si editorilor si fara a-i despagubi. "Google a ocolit in mod deliberat sistemul creat pentru protejarea drepturilor de autor si compensarea autorilor si editorilor", se arata in documentul depus in instanta. Acuzatii privind utilizarea cartilor si a continutului piratat Reclamantii sustin ca Google ar fi folosit initial volume digitalizate prin proiectul Google Books, dar si cantitati uriase de informatii colectate de pe internet, inclusiv din surse piratate sau aflate in spatele unor sisteme de plata. Potrivit procesului, compania ar fi continuat sa utilizeze aceste materiale pentru antrenarea inteligentei artificiale, desi acordurile existente nu ar permite o astfel de utilizare. Mai mult, plangerea sustine ca documente interne ale Google avertizau ca folosirea cartilor pentru dezvoltarea modelelor AI este "extrem de problematica" si ca firma s-ar putea confrunta cu despagubiri de pana la 100 de miliarde de dolari. Un nou episod intr-un val de procese impotriva companiilor AI Procesul impotriva Google se adauga unui numar tot mai mare de litigii privind folosirea operelor protejate de drepturi de autor pentru antrenarea inteligentei artificiale. OpenAI este vizata intr-un proces intentat de autori, printre care George R.R. Martin, creatorul seriei Game of Thrones, in timp ce Meta a castigat recent un proces similar, dupa ce un judecator a apreciat ca folosirea cartilor pentru antrenarea AI s-a incadrat in doctrina americana a "utilizarii loiale" (fair use). In paralel, companii precum CNN, The New York Times, Universal Music Group si mai multi muzicieni independenti au actionat in instanta diferite firme din domeniul inteligentei artificiale, acuzandu-le ca si-au antrenat modelele folosind articole, melodii sau alte opere fara acordul titularilor drepturilor. Specialisti: este greu de demonstrat ce a invatat un model AI Expertii in proprietate intelectuala spun ca astfel de procese sunt complicate, deoarece este foarte dificil sa se demonstreze exact ce informatii au fost absorbite de un model de inteligenta artificiala si in ce masura acestea sunt reproduse ulterior. Totodata, editorii sustin ca ofertele actuale de licentiere facute de unele companii AI sunt nesustenabile, unele evaluand dreptul de utilizare permanenta a unei carti pentru antrenarea modelelor la aproximativ 10 dolari pe titlu. Google nu a comentat, pana in prezent, acuzatiile formulate in instanta.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.