×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Mesajul președintelui României de ziua Europei: Europa a făcut greșeli / Să spunem că România merge...

Mesajul președintelui României de ziua Europei: Europa a făcut greșeli / Să spunem că România merge la Bruxelles să primească ordine este o lozincă

09.05.2026, 11:27 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

"Uniunea Europeana a insemnat, in primul rand, pace in Europa. Si pacea aduce prosperitate. Si pacea nu este de la sine inteleasa, asa cum vedem in razboiul care se desfasoara langa noi", a afirmat Nicusor Dan. Acesta a sustinut ca, dupa doua decenii de apartenenta la UE, nivelul de trai din Romania a crescut semnificativ, aratand ca salariul mediu "a crescut de trei ori si a ajuns la 80% din media Uniunii Europene". In acelasi timp, presedintele ales a admis ca persista probleme precum diferentele mari dintre venituri si coruptia. "Daca tragem linie, dupa 20 de ani, romanii o duc mult mai bine decat o duceau acum 20 de ani", a spus el. In discursul sau, Nicusor Dan a invocat si beneficiile financiare ale apartenentei la UE, afirmand ca Romania a contribuit cu 36 de miliarde de euro la bugetul european si a primit 110 miliarde de euro, rezultand un castig net de 74 de miliarde de euro. Potrivit acestuia, 45 de miliarde de euro au fost directionate catre agricultura si dezvoltarea satelor, iar fondurile europene au finantat modernizarea a 4.000 de kilometri de drumuri, precum si restaurarea unor biserici si manastiri. Presedintele ales a criticat insa si unele decizii europene din ultimii ani, precum dependenta energetica de gazul rusesc, renuntarea la energia nucleara, neglijarea industriei de aparare sau politicile de mediu "prea ambitioase", care "au afectat industria grea". "Europa a facut greseli. Cand si-a bazat energia pe gaz ieftin din Rusia, asta a fost o greseala. Cand si-a neglijat industria de aparare, asta a fost o greseala", a declarat Nicusor Dan. El a sustinut insa ca Uniunea Europeana ramane "o constructie democratica", in interiorul careia aceste teme trebuie dezbatute "cu cartile pe masa". Totodata, Nicusor Dan a afirmat ca Romania trebuie sa devina mai eficienta in promovarea propriilor interese la nivel european si a respins ideea ca liderii romani "merg la Bruxelles sa primeasca ordine". "Tarile europene isi promoveaza interesele nationale. Romania trebuie sa stie sa faca aliante si sa-si apere interesele, asa cum alte state din Uniune o fac", a spus el. In plan extern, presedintele ales a reafirmat sustinerea pentru parteneriatul dintre Uniunea Europeana si Statele Unite, precum si pentru aderarea Republica Moldova la UE, pe care a descris-o drept "un obiectiv important al Romaniei".

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare