|
Accesează contul My Orange
Mii de persoane au participat sâmbătă la un „marș pentru democrație” în Magdeburg, cu o zi înaintea alegerilor regionale din landul Saxonia-Anhalt. Scrutinul de duminică este urmărit cu atenție în Germania.
05.09.2026, 19:19 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Manifestatia a fost organizata de o coalitie de organizatii civice sub sloganul "Saxonia-Anhalt: deschisa catre lume", participantii declarandu-se in favoarea democratiei, diversitatii si incluziunii, transmite Deutsche Welle. Potrivit estimarilor politiei, aproximativ 6.000 de persoane au participat la marsul dintre gara centrala din Magdeburg si Piata Catedralei, unde li s-au alaturat alti circa 3.000 de oameni. Printre participanti s-au aflat reprezentanti ai sindicatelor, grupurilor religioase si organizatiilor civice. Manifestantii au afisat mesaje precum "Mai multa iubire, mai putina ura" si "O viata mai buna fara nazisti". Un alt mesaj, intr-o nota ironica, amintea ca "si cartoful este de origine straina". Mai multe actiuni au fost programate in Magdeburg inaintea scrutinului, inclusiv un lant uman pentru democratie si un tur pe biciclete cu aceeasi tematica. AfD depaseste 40% in sondaje Mobilizarea are loc intr-un moment politic important pentru Saxonia-Anhalt. Cele mai recente sondaje citate de Deutsche Welle plaseaza AfD la peste 40% din intentiile de vot, ceea ce ar putea transforma formatiunea in cel mai mare partid din parlamentul regional. AfD si-a programat, la randul sau, ultimul eveniment electoral la Magdeburg. Chiar daca ar obtine cele mai multe voturi, accesul partidului la guvernarea landului nu este garantat. Principalele formatiuni politice au exclus formarea unei coalitii cu AfD, iar partidul ar putea guverna singur doar daca ar obtine majoritatea mandatelor. Filiala AfD din Saxonia-Anhalt a fost clasificata de serviciul federal german de informatii interne drept organizatie extremista de dreapta. Presedintele Germaniei: "Nu poti construi un viitor pe ura" Inaintea alegerilor, presedintele german Frank-Walter Steinmeier a lansat un apel la apararea democratiei si a statului de drept. Fara sa numeasca explicit AfD, Steinmeier a criticat gandirea bazata pe criterii etnice si izolarea nationalista, despre care a spus ca nu reprezinta raspunsuri la provocarile secolului XXI. "Nu poti construi un viitor pe ura si incitare", a avertizat presedintele german, exprimandu-si convingerea ca sustinatorii democratiei reprezinta majoritatea societatii. Alegerile din Saxonia-Anhalt ar putea consemna o premiera politica importanta pentru Germania postbelica. Deutsche Welle noteaza ca AfD ar putea deveni partidul cu cele mai multe voturi intr-un scrutin regional in acest context, desi obtinerea primului loc nu inseamna automat ca formatiunea va putea forma guvernul.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.