|
Accesează contul My Orange
Mai multe companii italiene au format un consorțiu pentru a salva o oțelărie din sudul Italiei. Este vorba despre Oțelăria din Taranto care în trecut a fost cea mai mare din Europa. Unitatea se confruntă cu mari probleme economice, dar și cu acuzații privind poluarea.
11.08.2026, 07:42 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Mai multe companii au format un consortiu italian care vrea sa negocieze si sa liciteze pentru preluarea fostei otelarii ILVA din Taranto, potrivit Ansa. Aproape toate firmele nationale din sector s-au inscris consortiu, a declarat Antonio Gozzi, presedintele Federatiei Siderurgice din Italia. El a fost insarcinat de membrii consiliului de administratie sa isi exprime interesul pentru preluarea fostei otelarii ILVA din Taranto, in numele consortiului. Gozzi a declarat pentru ANSA ca "aproape toate" companiile siderurgice din Italia sunt interesate sa se implice in relansarea uzinei, inclusiv Arvedi, Marcegaglia, Feralpi, Duferco, Beltrame si Lucchini. "Ne-am exprimat disponibilitatea pentru discutii imediate cu guvernul. Negocierile nu se poarta in ziare, problema va fi discutata cu guvernul", a spus Gozzi. De asemenea, grupul indian Jindal si grupul de investitii private Flacks, cu sediul in SUA, si-au exprimat interesul pentru a cumpara fabrica. Cea mai mare otelarie din Europa, afectata economic si de un scandal urias Unitatea din Taranto, candva cea mai mare otelarie din Europa, a fost afectata de probleme economice in ultimii ani. Firma care o detine a fost plasata in administrare controlata de stat la inceputul anului 2024, dupa ce a incheiat o colaborare cu Arcelor Mittal. In plus, otelaria din regiunea Puglia a fost implicata intr-un urias scandal privind imbolnavirea de cancer a unor localnici. Tribunalul din Milano a decis luna trecuta oprirea activitatii fabricii in termen de trei luni din cauza poluarii. Decizia a fost luata dupa ce in instanta au fost prezentate documente medicale ale unor membri ai unei asociatii de parinti si ale unui copil cu o mutatie genetica rara. Ca urmare, judecatorul a stabilit ca activitatea in zona fierbinte a otelariei trebuie sa fie oprita cu exceptia cazului in care tot azbestul de pe amplasament este indepartat si se iau masuri pentru a aduce emisiile de particule in limite de siguranta.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.