|
Accesează contul My Orange
14.09.2026, 22:56 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Widawski a murit duminica, a anuntat luni Memorialul Auschwitz-Birkenau din sudul Poloniei, potrivit TVP World. El s-a nascut la 26 iulie 1919, in orasul Turek, din centrul Poloniei, si a fost al doilea dintre cei patru copii ai familiei. In 1933, familia sa s-a mutat la ᅤodz, unul dintre cele mai importante centre ale industriei textile din Polonia si orasul care gazduia una dintre cele mai mari comunitati evreiesti din tara. Inainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Widawski a lucrat in afacerea de textile a familiei. Compania avea zeci de angajate evreice si producea camasi si lenjerie pentru armata poloneza. A supravietuit Holocaustului Dupa ocuparea orasului ᅤodz de catre Germania nazista, in septembrie 1939, Widawski si familia sa au fost obligati sa se mute in ghetoul orasului. Familia si-a continuat activitatea in domeniul textilelor si a organizat in propria locuinta una dintre primele cantine pentru saraci din ghetou, potrivit Memorialului Auschwitz, care a prezentat povestea lui Widawski intr-o postare pe Facebook. In august 1944, in timpul lichidarii ghetoului, familia a fost deportata la Auschwitz-Birkenau, in sudul Poloniei ocupate. Acesta era cel mai mare complex nazist de lagare de concentrare si exterminare. Parintii lui Widawski si fratele sau mai mare au fost ucisi intr-o camera de gazare imediat dupa sosire. Widawski si fratele sau mai mic au supravietuit. Opt zile mai tarziu, cei doi au fost transferati la Friedland, un lagar de munca fortata aflat pe teritoriul actualului oras Mieroszow, in sud-vestul Poloniei. Cei doi frati au fost obligati sa fabrice aripi de avioane pana la eliberarea lagarului, in mai 1945. Dupa razboi, s-au intors la ᅤodz, unde au aflat ca ceilalti membri ai familiei restranse fusesera ucisi. A contribuit la conservarea a mii de morminte evreiesti Dupa razboi, Widawski si-a deschis propria fabrica de textile si s-a casatorit. In 1950, s-a mutat impreuna cu familia in Israel si s-a stabilit la Tel Aviv. In 1978, s-a intors in Polonia pentru a cauta mormantul bunicii sale in cimitirul evreiesc din ᅤodz, care ajunsese intr-o stare avansata de degradare. Cautarea mormantului s-a transformat intr-un proiect caruia Widawski i-a dedicat urmatoarele decenii. El a inceput sa identifice si sa contribuie la restaurarea mormintelor evreiesti din intreaga Polonie. Widawski a obtinut acces la arhivele municipale si a contribuit la cartografierea locurilor de veci din cimitirul evreiesc din ᅤodz. De-a lungul anilor, el a ajutat la identificarea si marcarea a peste 3.000 de morminte si a participat la restaurarea a mii de alte locuri de veci, inclusiv ale unor rabini importanti.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.