|
Accesează contul My Orange
05.08.2026, 16:33 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Klaus Hansch a murit marti, 4 august, iar decesul sau a fost anuntat miercuri de presedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, si de organizatia regionala a Partidului Social-Democrat german din Renania de Nord-Westfalia. Hansch a fost membru al Parlamentului European din 1979 pana in 2009. "Parlamentul sau deplange pierderea unui campion al Europei", a transmis Roberta Metsola. Aceasta a amintit ca politicianul german a preluat conducerea institutiei intr-o perioada de transformari profunde pentru continent si ca a continuat pana in ultimele saptamani sa promoveze implicarea civica si formarea unei noi generatii de lideri europeni. Liderii SPD din Renania de Nord-Westfalia l-au descris drept "un european convins, un democrat lucid si un constructor de punti", subliniind ca Hansch considera integrarea europeana un proiect de pace, libertate si democratie, nu o constructie politica abstracta. Klaus Hansch a sustinut explicit aderarea Romaniei Fostul presedinte al Parlamentului European a avut o pozitie clara in favoarea intrarii Romaniei si Bulgariei in Uniunea Europeana. In dezbaterea din 12 aprilie 2005, desfasurata inaintea votului decisiv asupra Tratatului de Aderare, Klaus Hansch declara ca sustinuse "de la bun inceput" integrarea celor doua tari si ca isi mentinea sprijinul pentru aderarea lor. O zi mai tarziu, Parlamentul European a aprobat cererea Romaniei de aderare cu 497 de voturi pentru, 93 impotriva si 71 de abtineri. Presa germana l-a inclus pe Klaus Hansch intre eurodeputatii care au votat in favoarea Romaniei. In noiembrie 2006, Hansch s-a numarat si printre membrii Comisiei pentru afaceri externe prezenti la votul final asupra raportului privind aderarea Romaniei. Documentul, care sustinea intrarea tarii in UE la 1 ianuarie 2007, a fost adoptat in comisie cu 51 de voturi pentru, niciunul impotriva si o abtinere. Mandatul sau la conducerea Parlamentului European a coincis chiar cu inceputul traseului oficial al Romaniei catre UE. Bucurestiul a depus cererea de aderare la 22 iunie 1995, cand Hansch era presedintele legislativului european. Acesta a initiat in perioada respectiva reuniuni intre conducatorii parlamentelor statelor candidate si Parlamentul European, pentru pregatirea procesului de extindere si preluarea legislatiei comunitare. A introdus audierile comisarilor europeni Klaus Hansch este considerat unul dintre politicienii care au contribuit la cresterea puterii Parlamentului European. In timpul mandatului sau au fost organizate, pentru prima data, audieri publice individuale ale candidatilor pentru functiile de comisar european inaintea votului de investire a Comisiei. Procedura nu era prevazuta explicit in tratatele europene, insa a devenit ulterior o regula esentiala in procesul de formare a Comisiei Europene. Hansch a fost, de asemenea, membru al prezidiului Conventiei privind viitorul Europei si a reprezentat Parlamentul European la negocierile pentru proiectul Tratatului Constitutional. Nascut la 15 decembrie 1938 in Sprottau, localitate aflata astazi in Polonia, Klaus Hansch si-a parasit regiunea natala impreuna cu familia la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. A intrat in SPD in 1964 si a ramas una dintre cele mai longevive figuri ale Parlamentului European.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.