|
Accesează contul My Orange
14.09.2026, 09:34 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
In centrul istoric al Napoli exista 203 biserici. Dintre acestea, 79 sunt active, 75 sunt inchise, iar 49 sunt folosite in alte scopuri, arata Il Post. Dieceza din Napoli incearca sa schimbe situatia prin proiectul MUDD - Museo Diocesano Diffuso. Bisericile si alte monumente sunt restaurate, apoi sunt date in administrarea unor cooperative de tineri care organizeaza vizite si activitati culturale. Pana acum, aproximativ zece structuri religioase au fost redeschise. Printre acestea se afla Donnaregina Vecchia si Donnaregina Nuova, redeschise pe 10 septembrie, dar si sacristia si claustrurile monumentale de la San Giovanni a Carbonara. Tinerii transforma patrimoniul in locuri de munca Modelul a fost dezvoltat initial in cartierul Sanita, una dintre zonele din Napoli afectate de criminalitate. Acum, trei cooperative implicate in proiect au aproximativ 150 de angajati, cu o varsta medie de 26 de ani. Toti au contracte de munca. Napoli, strazile din cartierul Sanita.: Sursa foto: Instagram/cooplasorte Unul dintre ei este Luigi Genovesi, in varsta de 23 de ani, originar din Sanita. El lucreaza ca ghid pe acoperisurile Domului din Napoli, unde conduce grupuri de turisti si le povesteste despre istoria orasului. Pentru tinerii din cartierele dificile, proiectul ofera o alternativa la munca fara forme legale sau la recrutarea de catre gruparile criminale. O biserica inchisa 40 de ani a devenit obiectiv turistic Transformarea este vizibila mai ales in Sanita. La Sant'Aspreno ai Crociferi a fost deschis un muzeu dedicat sculptorului italian Jago. In Biserica albastra a Cristallini, inchisa timp de 40 de ani, artisti locali au realizat portrete ale locuitorilor cartierului. In ultimii ani, zona a inceput sa atraga turisti, iar pe strazi au aparut restaurante si pizzerii. Modelul este diferit de turismul de masa din alte zone ale Napoli. In Sanita exista putine unitati de cazare, iar vizitatorii vin in principal pentru patrimoniul cultural. Un cimitir cu mii de cranii a fost redeschis In luna mai a fost redeschis si Cimitirul Fontanelle, aflat in partea superioara a cartierului Sanita. Locul este o fosta cariera de tuf vulcanic in care se afla mii de cranii si oase. Aici au fost ingropati, printre altii, oameni care au murit in timpul epidemiei de ciuma din 1656 si al celei de holera din 1837. Unele cranii, cunoscute drept "capuzzelle", sunt pastrate in vitrine, capele si mici altare. In traditia locala, oamenii "adoptau" cranii si se rugau pentru sanatate sau pentru indeplinirea unor dorinte. Cel mai cunoscut este craniul numit Donna Concetta, caruia i se atribuia o umezeala interpretata de credinciosi drept "sudoarea sufletului". Patrimoniul devine o solutie pentru comunitate Proiectul nu urmareste doar atragerea turistilor. Dieceza vrea ca bisericile sa ramana si spatii pentru comunitate, unde sa poata avea loc concerte, conferinte si alte evenimente. Finantarea se bazeaza in mare parte pe donatii, iar majoritatea vizitelor sunt gratuite. Pentru unele experiente, precum turul acoperisurilor Domului, se plateste bilet, care poate ajunge pani la 10 euro. Turul "500 Cupole sui tetti del Duomo di Napoli" urca pana la aproximativ 40 de metri inaltime si ofera o perspectiva de 360 asupra orasului, Golfului si Vezuviului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.