|
Accesează contul My Orange
Norvegia a ajuns la un acord cu Budapesta care permite reluarea unui program de granturi care a fost suspendat timp de mai mulți ani, din cauza unor neînțelegeri cu fosta administrație Orban. Ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide, a declarat vineri faptul că schimbarea guvernului ungar a făcut posibilă deblocarea negocierilor și relansarea finanțării.
23.10.2026, 20:40 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Norvegia a ajuns la un acord cu Ungaria, prin care vor fi reluate platile de granturi suspendate timp de zece ani, din cauza unor neintelegeri dintre Oslo si fostul guvern ungar condus de Viktor Orban. Anuntul a fost facut vineri de catre ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide, intr-o declaratie pentru agentia Reuters. In acest sens, Eide, impreuna cu omologii sai din Islanda si Liechtenstein, se va intalni luni la Budapesta cu ministrul de externe al Ungariei, Anita Orban, pentru a semna acordul in valoare de 254,1 milioane de euro in cadrul programului de subventii al Spatiului Economic European (SEE) si al Norvegiei. Plata granturilor, suspendata timp de un deceniu Platile acestor granturi din partea Norvegiei au fost suspendate in perioada de finantare 2014-2021 din cauza ¬imposibilitatii de a ajunge la un acord cu fostul guvern de la Budapesta cu privire la un operator independent al fondului, mai noteaza sursa citata. Totusi, schimbarea guvernului ungar a facut posibila deblocarea negocierilor si relansarea finantarii. "Timp de 10 ani nu a existat niciun transfer din Norvegia catre Ungaria in cadrul granturilor din Norvegia si SEE", a spus ministrul norvegian de Externe pentru Reuters. Acordul actual acopera perioada de finantare 2021-2028, desi platile sunt posibile pana in aprilie ¬2031, si face din Ungaria al patrulea beneficiar ca marime dintre cei 15, dupa Polonia, Romania ¬si Bulgaria. Decizia Norvegiei vine in urma unei decizii a Comisiei Europene de a debloca 16,4 miliarde de euro din fondurile de redresare si coeziune ale UE destinate Ungariei, care au fost inghetate anterior, datorita progreselor inregistrate in domeniul reformelor sub noul guvern de la Budapesta, condus de Peter Magyar.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.