|
Accesează contul My Orange
08.09.2026, 13:30 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Romania se afla, in privinta dimensiunii bugetului si a banilor pentru coeziune si agricultura, in tabara opusa unor state precum Germania si Olanda. Bucurestiul cere un buget european "ambitios" si alocari consistente pentru reducerea decalajelor dintre state, in timp ce sase contributori neti, printre care Germania si Tarile de Jos, solicita reduceri de sute de miliarde de euro fata de propunerea Comisiei Europene. In paralel incepe o a doua confruntare, la fel de dificila: de unde vor veni banii. Comisia Europeana propune cinci noi surse de venit pentru bugetul comun, de la emisiile de carbon si deseurile electronice pana la tutun si o contributie a companiilor mari. Ambasadorii celor 27 de state discuta din nou marti variantele, iar carbonul si e-waste-ul par, pentru moment, cele mai apropiate de un compromis, potrivit Euractiv. Aproape 2.000 de miliarde de euro si doua tabere care vor lucruri diferite Negocierea priveste viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru 2028-2034, adica bugetul care stabileste marile limite de cheltuieli ale UE pentru urmatorii sapte ani. Miza este cu atat mai mare cu cat Europa incearca sa finanteze simultan prioritati care costa enorm: aparare si securitate, sprijin pentru Ucraina, competitivitate industriala, tehnologii strategice, migratie si protectia frontierelor, dar si politicile traditionale precum agricultura si coeziunea. Problema este ca statele nu sunt de acord nici asupra dimensiunii bugetului, nici asupra modului in care trebuie impartiti banii. Germania, Danemarca, Tarile de Jos, Austria, Finlanda si Suedia, toate contributoare nete importante la bugetul european, au cerut reducerea cu cateva sute de miliarde de euro a propunerii Comisiei. Germania sustinuse anterior chiar o reducere in jurul valorii de 400 de miliarde de euro. Cele sase tari vor ca reducerile sa afecteze toate capitolele si cer concentrarea fondurilor pe domenii precum apararea, competitivitatea, migratia si suveranitatea europeana. In acelasi timp, resping ideea ca UE sa recurga din nou la imprumuturi comune pentru a acoperi diferenta. Este tabara asociata traditional cu asa-numitele state "frugale": guverne care insista asupra disciplinei bugetare europene si care nu vor ca majorarea ambitiilor Bruxelles-ului sa duca automat la contributii nationale mai mari. Romania este de partea "Prietenilor Coeziunii" Bucurestiul face parte din grupul "Prietenii Coeziunii", alaturi de Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Spania, Croatia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia si Slovacia. Cele 16 state au adoptat o pozitie comuna privind viitorul buget european. Pentru aceste tari, politica de coeziune este mecanismul prin care regiunile si statele mai putin dezvoltate incearca sa reduca decalajele economice fata de vestul Europei. In cazul Romaniei, fondurile europene alimenteaza investitii in infrastructura, dezvoltare regionala, transport, servicii publice si economie, in timp ce Politica Agricola Comuna reprezinta una dintre principalele surse de finantare pentru agricultura. Presedintele Nicusor Dan a formulat explicit pozitia Romaniei pe 3 septembrie, dupa intalnirea de la Bucuresti cu presedintele Consiliului European, Antonio Costa. "Ne dorim un buget al Uniunii Europene ambitios, ne dorim sume consistente pentru capitolul de coeziune si capitolul de agricultura, tocmai pentru ca sa reparam decalajele intre cetatenii diferitelor tari europene", a declarat presedintele Romaniei. Presedintele Nicusor Dan (D) si presedintele Consiliului European, Antonio Costa (S), sustin declaratii de presa comune la Palatul Cotroceni, in cadrul vizitei oficiale efectuate la Bucuresti, joi, 3 septembrie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Bucurestiul mai cere ca firmele din tarile mai putin dezvoltate, intre care Romania, sa aiba acces real la noile fonduri europene destinate competitivitatii. "Ne intereseaza foarte tare pilonul cu privire la competitivitate, din nou aici tintim o reducere a decalajului intre tari europene", a explicat Nicusor Dan. Asadar, conflictul dintre cele doua tabere este relativ simplu de rezumat: Romania nu vrea ca noile prioritati ale Europei sa fie finantate prin sacrificarea banilor pentru coeziune si agricultura, in timp ce Germania, Olanda si ceilalti contributori neti insista ca bugetul total trebuie redus. A doua mare problema: cine plateste Exista insa o problema matematica. Daca UE vrea sa mentina agricultura si coeziunea, dar in acelasi timp sa cheltuiasca mult mai mult pentru aparare, securitate si competitivitate, iar state precum Germania si Olanda nu vor sa isi creasca puternic contributiile, Bruxelles-ul trebuie sa gaseasca alte surse de venit. Comisia a pus pe masa cinci noi resurse proprii: venituri din mecanismul de ajustare a carbonului la frontiera (CBAM), o contributie calculata in functie de deseurile electronice necolectate, bani din sistemul certificatelor de emisii ETS, o resursa bazata pe accizele la tutun si o contributie a companiilor mari care opereaza in UE. Aceste mecanisme nu trebuie insa intelese toate ca o taxa pe care Bruxelles-ul ar incepe sa o incaseze direct de la fiecare cetatean european. Unele inseamna redirectionarea catre bugetul UE a unei parti din venituri care altfel ar ajunge la state, iar altele presupun contributii nationale calculate dupa anumite criterii. Carbonul, favoritul statelor UE Cea mai putin controversata propunere este, in acest moment, cea legata de CBAM, mecanismul prin care UE pune un pret pe carbonul asociat anumitor produse importate din afara Uniunii. Potrivit unei note diplomatice consultate de Euractiv, aceasta este propunerea care beneficiaza de cel mai mare sprijin intre statele membre, iar unele guverne sunt chiar dispuse sa accepte ca o proportie mai mare din veniturile generate sa ajunga la bugetul comun. Comisia propune ca 75% din veniturile CBAM sa intre in bugetul UE si estimeaza incasari medii de aproximativ 1,4 miliarde de euro pe an. Taxa pe e-deseuri ar putea aduce 15 miliarde de euro pe an Un sprijin relativ mare exista si pentru noua resursa bazata pe deseurile electrice si electronice care nu sunt colectate. Formula propusa presupune aplicarea unei contributii uniforme de 2 euro pe kilogram la cantitatea de e-deseuri necolectate, rata urmand sa fie ajustata anual cu inflatia. Veniturile sunt mult mai importante decat in cazul CBAM: Comisia estimeaza aproximativ 15 miliarde de euro pe an. Obiectiile ridicate de state sunt, potrivit Euractiv, in principal tehnice, nu politice, ceea ce transforma aceasta resursa intr-unul dintre cei mai probabili candidati pentru compromisul final. UE vrea si o parte mai mare din banii proveniti din certificatele de carbon A treia varianta este legata de ETS, sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii. Comisia propune ca o parte din veniturile produse de actualul ETS sa fie transferata catre bugetul european. Estimarea este de aproximativ 9,6 miliarde de euro anual. Tabara statelor membre este mai impartita aici. Un grup se opune, insa, potrivit documentului consultat de Euractiv, majoritatea guvernelor sunt deschise fie variantei Comisiei, fie unei formule modificate. Tutunul provoaca deja rezistenta Mult mai controversata este propunerea privind TEDOR - Tobacco Excise Duty Own Resource. Comisia vrea ca o parte din veniturile calculate pornind de la accizele nationale minime aplicate produselor din tutun sa contribuie la bugetul UE. Bruxelles-ul estimeaza ca mecanismul ar putea genera aproximativ 11,2 miliarde de euro anual. Numeroase state membre sunt insa critice fata de aceasta solutie, potrivit Euractiv, ceea ce face ca includerea ei in compromisul final sa fie mult mai dificila. Propunerea pe care majoritatea statelor nu o vor: contributia marilor companii Cel mai dificil dosar pare sa fie CORE - Corporate Resource for Europe. Comisia propune o contributie anuala aplicabila companiilor care opereaza si vand in UE si care au o cifra de afaceri neta anuala de cel putin 100 de milioane de euro, IMM-urile fiind exceptate. Bruxelles-ul estimeaza venituri de circa 6,8 miliarde de euro pe an. Dar aici opozitia este mult mai puternica: majoritatea statelor membre resping in prezent CORE, arata nota diplomatica citata de Euractiv. Pana la 66 de miliarde de euro anual din noile venituri si modificarea celor existente In ansamblu, noile resurse si ajustarile propuse pentru mecanismele existente ar urma sa aduca aproximativ 66 de miliarde de euro anual pentru finantarea viitorului buget 2028-2034, potrivit documentelor aflate in negociere. Banii au si o alta destinatie importanta: UE trebuie sa inceapa sa ramburseze imprumuturile contractate pentru programul NextGenerationEU, construit dupa pandemia de COVID-19. Comisia spune explicit ca noile venituri ar trebui sa permita finantarea noilor prioritati si rambursarea datoriei fara o crestere excesiva a contributiilor nationale. Antonio Costa: Decizia va modela Europa pentru anii urmatori Faptul ca discutia se muta acum la cel mai inalt nivel este vizibil si din turneul facut de presedintele Consiliului European, Antonio Costa, prin capitalele UE. La Bucuresti, Costa a spus ca lunile urmatoare vor fi "cruciale" si ca viitorul buget trebuie sa permita Europei sa finanteze apararea, securitatea, competitivitatea si inovarea, fara sa abandoneze agricultura si coeziunea. Presedintele Nicusor Dan (D) si presedintele Consiliului European, Antonio Costa (S), sustin declaratii de presa comune la Palatul Cotroceni, in cadrul vizitei oficiale efectuate la Bucuresti, joi, 3 septembrie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO El a avertizat insa ca resursele sunt limitate si ca trebuie mentinute contributiile nationale la un nivel rezonabil. Tocmai de aceea, spune Costa, "un pachet echilibrat si ambitios de noi resurse proprii" va avea un rol-cheie in acordul final. De ce negocierea poate fi mai importanta pentru Romania decat numele premierului Un premier poate pleca dupa cateva luni sau dupa cativa ani. Cadrul Financiar Multianual, odata negociat si adoptat, va stabili insa regulile si marile sume ale bugetului european pentru sapte ani, intre 2028 si 2034. Pentru Romania, rezultatul va influenta direct cat spatiu financiar va exista pentru recuperarea decalajelor de infrastructura si dezvoltare, cati bani vor ramane pentru agricultura si ce acces vor avea companiile romanesti la noile programe europene de competitivitate.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.