×

Accesează contul My Orange

Externe

O nouă dronă, cu caracteristici rusești, a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova

O nouă dronă, cu caracteristici rusești, a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova

O dronă cu caracteristici similare unui model rusesc Geran-3 (Shahed 238) a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian al Republicii Moldova, în timp ce Rusia ataca regiunea Odesa.

11.08.2026, 13:13 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

O noua drona cu caracteristici similare aparatului de tip Geran-3 (Shahed-238) a patruns neautorizat in spatiul aerian al Republicii Moldova luni seara, aproape de miezul noptii. Incidentul s-a produs in timp ce Rusia desfasura atacuri aeriene asupra regiunii Odesa din Ucraina, a anuntat Ministerul Apararii de la Chisinau. Noul incident are loc la doar cateva ore dupa ce o alta drona de lupta a explodat in satul Crocmaz, din raionul Stefan Voda, aflat la aproximativ 100 de kilometri de Chisinau. Explozia a fost urmata de un incendiu de vegetatie. Politistii au gasit la fata locului fragmente care ar putea proveni de la drona. Potrivit Serviciului Operatii Aeriene al Armatei Nationale, noul aparat de zbor a fost detectat la ora 23:41, cand se deplasa din directia localitatii Stepanivka, din regiunea Odesa. Drona a intrat in spatiul aerian al Republicii Moldova prin zona localitatii Priozeornoia. Aparatul a ramas in spatiul aerian moldovenesc aproximativ un minut. La ora 23:42, acesta a parasit teritoriul, indreptandu-se spre nordul localitatii Stepanivka, potrivit Ministerului Apararii. "S-a stabilit ca caracteristicile aparatului de zbor sunt similare cu Gheran 3 (Shahed 238) care a survolat spatiul aerian al tarii noastre in urma atacurilor aeriene din aceasta noapte ale Federatiei Ruse asupra regiunii Odesa", a transmis ministerul printr-un comunicat de presa. Incidentul de la Crocmaz, urmat de noi masuri Aceasta incalcare a spatiului aerian are loc in aceeasi zi in care autoritatile moldovene au gestionat un alt incident provocat de o drona. Aparatul care a cazut in apropiere de Crocmaz a provocat distrugeri pe o raza de aproximativ 800 de metri. In urma exploziei au fost avariate inclusiv unele gospodarii. Dupa acest incident, Chisinaul a decis sa ia masuri diplomatice. Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost rechemat in tara pentru consultari, dupa ce Ministerul de Externe a condamnat incalcarea spatiului aerian al tarii.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare