|
Accesează contul My Orange
16.06.2026, 11:30 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Instalatia, denumita "Caverna", este cea mai noua creatie a artistului francez JR (Jean-Rene, n.e.) si acopera in intregime celebrul Pont Neuf, cel mai vechi pod al capitalei franceze. Lucrarea are aproximativ 120 de metri lungime si pana la 18 metri inaltime. Vizitatorii pot traversa gratuit spatiul, deschis permanent pana pe 28 iunie, scrie Euronews. [caption id="attachment_23756271" align="aligncenter" width="1441"] Pont Neuf, Paris. "Caverna", este cea mai noua creatie a artistului francez JR. Sursa foto: Youtube[/caption] Experienta este completata de o coloana sonora realizata de Thomas Bangalter, cunoscut publicului drept unul dintre fondatorii duo-ului Daft Punk. Scopul proiectului este simplu, dar ambitios: sa ii faca pe trecatori sa uite pentru cateva clipe ca se afla in inima Parisului si sa ii transporte intr-un decor care aminteste de o pestera naturala. Vizitatorii spun ca senzatia este surprinzator de realista. Lumina redusa, efectele sonore si structurile care imita formatiunile stancoase creeaza impresia unei incursiuni subterane, chiar daca totul se afla deasupra apei, in centrul orasului. Un omagiu pentru o lucrare celebra Proiectul aminteste de un alt moment celebru din istoria podului. In 1985, artistii Christo si Jeanne-Claude au acoperit Pont Neuf cu material textil, intr-o instalatie care a atras milioane de vizitatori si a ramas una dintre cele mai cunoscute interventii artistice urbane din lume. Noua lucrare a lui JR continua aceasta traditie a transformarii spatiilor publice in experiente artistice accesibile tuturor. Vremea a amanat inaugurarea "Caverna" trebuia sa fie deschisa inca din 6 iunie, insa furtunile si rafalele puternice de vant au provocat rupturi importante in structura gonflabila. Artistul a explicat ca proiectele desfasurate in spatiul public sunt adesea marcate de dificultati tehnice, insa de aceasta data lucrarile de reparatie s-au desfasurat chiar in centrul Parisului, sub privirile trecatorilor. [caption id="attachment_23756272" align="aligncenter" width="1043"] Artistul francez JR, autorul "Cavernei". Sursa foto: Youtube[/caption] Dupa zece zile de intarziere, instalatia este acum complet functionala. Mai mult, JR sustine ca interiorul ramane cu aproximativ 15 grade Celsius mai racoros decat exteriorul in timpul zilelor caniculare, comportandu-se aproape ca o pestera adevarata.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.