|
Accesează contul My Orange
17.07.2026, 21:48 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Decizia Curtii Europene de Justitie vine sa confirme ceea ce romanii simt, ca este foarte nedrept ca faptele de coruptie sa se prescrie si sa existe aceasta posibilitate care a dus la multe dosare care s-au inchis fara sa existe o pedeapsa. Este o mare frustrare in societate si imi pare rau ca oamenii din justitie nu o vad", a declarat Oana Gheorghiu, vineri, la B1 TV. Apel catre sistemul judiciar Aceasta a sustinut ca legislatia privind prescriptia ar fi trebuit modificata de Parlament si a cerut sistemului judiciar sa semnaleze public necesitatea corectarii normelor care permit inchiderea unor dosare. "Am inteles ca legea asta a fost in Parlament, ar fi trebuit corectata. Dar acum si justitia ar trebui sa traga un semnal de alarma catre politicieni sa corecteze legile care trebuie corectate. Pentru ca este foarte frustrant sa vezi ca se asteapta si se intind dosare pe ani de zile pana cand intervine prescriptia", a declarat vicepremierul. In incheiere, Oana Gheorghiu a cerut un efort comun din partea institutiilor pentru refacerea increderii. "Suntem la un moment in care ar trebui sa ne asezam la masa cu totii si sa ne dam seama ca este nevoie de a reconstrui increderea pe toate planurile. Ca societatea asta nu poate sa mearga asa, intr-un fel de incrancenare in care fiecare il banuieste pe celalalt, il acuza pe celalalt, fiecare se lupta cu celalalt. Noi avem nevoie de un sistem de justitie in care oamenii sa aiba incredere. Si asta se poate face doar din interiorul justitiei", conchide vicepremierul. Ce a decis instanta europeana? CJUE a pronuntat joi o hotarare prin care ofera clarificari cu privire la modul in care instantele nationale trebuie sa analizeze raportul dintre dreptul Uniunii Europene si normele interne referitoare la prescriptia raspunderii penale. CJUE a aratat ca instantele nationale trebuie sa evalueze, de la caz la caz, daca aplicarea normelor interne privind prescriptia poate conduce la situatii incompatibile cu obligatiile care decurg din dreptul Uniunii Europene, in special in cauzele privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii si combaterea unor forme grave de criminalitate.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.