|
Accesează contul My Orange
30.07.2026, 16:10 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Intr-un punct de vedere transmis joi, Parchetul General sustine ca, de la numirea Cristinei Chiriac in functia de procuror general si pana in prezent, institutia nu a inregistrat nicio cerere de audienta din partea ministrului Mediului. Potrivit PICCJ, singurele demersuri primite au fost doua adrese, din 24 iunie si 6 iulie 2026, prin care Diana Buzoianu a invitat conducerea Parchetului General la discutii privind identificarea unor masuri pentru prevenirea si combaterea infractiunilor de mediu. Parchetul precizeaza ca a raspuns solicitarilor prin desemnarea procurorului-sef al Biroului de combatere a infractiunilor de mediu pentru participarea la intalniri. Institutia a informat insa ca magistratul nu putea participa in intervalele propuse de Ministerul Mediului, deoarece era implicat in activitati urgente de urmarire penala, propunand reprogramarea intalnirii pentru saptamana urmatoare. Sedinta, dar nu stabilita unilateral Potrivit Parchetului General, amanarea a fost justificata obiectiv si a respectat inclusiv formularea din prima invitatie a Ministerului Mediului, care prevedea organizarea sedintei "la data si locul stabilite de comun acord", nu la o data stabilita unilateral. PICCJ transmite, in continuare, ca procurorul general acorda o importanta deosebita combaterii infractiunilor de mediu si ca institutia isi mentine disponibilitatea pentru un dialog interinstitutional "onest, transparent si constructiv", bazat pe cooperare loiala si respect reciproc. "Am fost socata", spune Buzoianu Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus, in "Interviurile Libertatea" ca de mai bine de o luna incearca o intrare in audienta la procurorul general, Cristina Chiriac, pentru o discutie despre infractiunile de mediu si o coordonare intre institutii, dar nu a fost primita in audienta, in schimb a fost trimisa la alt procuror. Diana Buzoianu spune: "Am fost socata".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.