×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

Patriarhia Română, apel către parohii: apă pentru cei afectați de caniculă și rugăciuni pentru...

Patriarhia Română, apel către parohii: apă pentru cei afectați de caniculă și rugăciuni pentru ploaie

31.07.2026, 14:01 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Intr-un comunicat, institutia ii indeamna pe reprezentantii eparhiilor din toata tara sa ajute persoanele afectate de canicula, in contextul temperaturilor extrem de ridicate din aceasta perioada. Astfel, parohiile si manastirile sunt sfatuite sa distribuie apa celor aflati in nevoie si sa permita persoanelor afectate de caldura sa se odihneasca, pentru scurt timp, in spatii umbrite si racoroase. De asemenea, unitatile bisericesti care dispun de servicii medicale sau sociale sunt indemnate sa acorde sprijin, in limita posibilitatilor. De asemenea, Patriarhia indeamna la rugaciuni speciale pentru ploaie. "Totodata, in regiunile afectate de seceta si temperaturi ridicate, in biserici si, acolo unde este posibil, pe campuri, vor fi savarsite rugaciunile "la vreme de seceta", cerand lui Dumnezeu, Cel Ce "da ploaie pe pamant si trimite apa pe campii" (Iov 5, 10), cele de folos pentru oameni si intreaga creatie", a transmis Patriarhia. De asemenea, toti credinciosii sunt sfatuiti sa manifeste grija si solidaritate fata de persoanele vulnerabile in aceasta perioada de canicula. Seceta in mai multe regiuni Apelul Patriarhiei vine in contextul in care seceta se accentueaza in mai multe regiuni ale tarii. Potrivit Administratiei Nationale "Apele Romane", debitul Dunarii la intrarea in Romania a scazut joi la 1.600 mc/s si ar putea ajunge la aproximativ 1.500 mc/s in jurul datei de 6 august, apropiindu-se de minimul istoric inregistrat in 1985. De asemenea, Apele Romane anunta ca pe sectorul Calarasi-Cernavoda se mentin restrictiile pentru irigatii, ceea ce inseamna furnizarea apei cu debite reduse sau in anumite intervale orare. Seceta hidrologica afecteaza in continuare mai multe regiuni ale tarii, inclusiv Crisana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, unde sunt inregistrate sectoare de rauri cu debite foarte reduse sau chiar fenomene de secare. Administratia Nationala "Apele Romane" a subliniat ca "nu exista restrictii pentru alimentarea cu apa a populatiei". Gradul de umplere al principalelor 40 de lacuri de acumulare este de aproximativ 70%, nivel considerat suficient pentru asigurarea alimentarii cu apa in sistem centralizat. Romania intra intr-un nou episod de vreme extrem de calda, iar meteorologii avertizeaza ca valul de caldura va persista si se va intensifica in urmatoarele zile.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare