×

Accesează contul My Orange

Cultura si divertisment

Patru artiști se retrag din turneul lui Ed Sheeran după ce rapperul Macklemore a fost scos din...

Patru artiști se retrag din turneul lui Ed Sheeran după ce rapperul Macklemore a fost scos din program

15.09.2026, 23:38 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Patru artisti care urmau sa participe la turneul lui Ed Sheeran au anuntat marti ca se retrag din concerte, la scurt timp dupa ce rapperul Macklemore a fost scos din program in urma unor declaratii pro-palestiniene facute pe scena, relateaza AP. Printre artistii care au renuntat la turneu se numara irlandezii Aaron Rowe si Beoga, formatia daneza Lukas Graham si Finneas, fratele si colaboratorul muzical al cantaretei Billie Eilish. "A fost scos din turneu la decizia promotorului, nu a mea" Deciziile au venit la cateva ore dupa ce Ed Sheeran a vorbit public despre plecarea lui Macklemore. Artistul britanic a sustinut ca hotararea nu i-a apartinut, ci a fost luata de promotorii turneului. "Macklemore a fost scos din turneu la decizia promotorului, nu a mea", a scris Sheeran pe Instagram. El a explicat ca nu a vrut sa-i dezamageasca pe fanii care isi facusera planuri si nici sa abandoneze echipa tehnica si artistii care depind de turneu pentru veniturile lor. "Stim foarte bine ce inseamna genocidul" Aaron Rowe, unul dintre artistii chemati sa-l inlocuiasca pe Macklemore la concertele ramase in Statele Unite, a spus ca il considera pe Sheeran un prieten si ca acesta i-a schimbat viata. Cu toate acestea, Rowe a decis sa plece din turneu. "Ca irlandezi, stim foarte bine ce inseamna genocidul, foametea impusa si ocupatia violenta", a transmis el. Rowe a adaugat ca nu poate accepta ca persoane cu o mare putere financiara sa reduca la tacere vocile celor care vor sa vorbeasca despre aceste probleme. Retragerea a fost "o decizie dificila" Si membrii Beoga au invocat istoria Irlandei. Formatia, care canta alaturi de Sheeran ca parte a trupei sale de turneu, a spus ca sustine cauza palestiniana si ca este implicata in miscarea Irish Artists for Palestine. Finneas si-a reafirmat, la randul sau, sprijinul pentru palestinieni. "Artistii nu ar trebui redusi la tacere atunci cand vorbesc pentru cei oprimati", a scris acesta. Formatia Lukas Graham a descris retragerea drept "o decizie dificila" si i-a multumit lui Sheeran. Macklemore a strigat "Free Palestine!" inainte de piesa sa de protest "Hind's Hall" In mesajul publicat pe retelele sociale, membrii trupei au criticat ideea ca puterea financiara ar trebui sa stabileasca cine poate vorbi despre anumite subiecte. Decizia vine dupa ce Macklemore a anuntat luni ca nu mai face parte din turneul lui Sheeran. Rapperul a spus ca mai multe sali de concerte din Statele Unite au transmis promotorului ca nu ii vor permite sa cante in deschiderea concertelor lui Sheeran. Conflictul a aparut dupa concertul din 5 septembrie de pe MetLife Stadium, din New Jersey. In timpul spectacolului, Macklemore a strigat "Free Palestine!" inainte de piesa sa de protest "Hind's Hall". Grupul de companii controlat de Kraft considera ca Macklermore are un "istoric larg de retorica antisemita" Artistul a mai spus atunci ca criticarea Israelului, a apartheidului sau a genocidului nu reprezinta o critica la adresa evreilor. Macklemore a sustinut ca decizia de a-l scoate din turneu a venit dupa interventia lui Robert Kraft, proprietarul echipei New England Patriots. Grupul de companii controlat de Kraft detine si Gillette Stadium, una dintre arenele unde Sheeran urmeaza sa concerteze. Kraft a declarat ca decizia a avut legatura cu comentariile recente ale rapperului, dar si cu ceea ce el a descris drept "un istoric mai larg de retorica si imagini antisemite", considerate profund ofensatoare pentru comunitatea evreiasca. Sheeran a spus in repetate randuri ca nu vrea ca spectacolele sale sa devina forumuri politice Sheeran a spus ca a discutat timp de o saptamana cu reprezentantii mai multor sali pentru a incerca sa gaseasca o solutie, insa decizia promotorului si a arenelor a ramas definitiva. In acelasi timp, cantaretul britanic a ales sa nu intre intr-o dezbatere publica despre razboiul din Gaza si a adaugat ca are propriile opinii despre conflict, dar ca prefera ca spectacolele sale sa nu devina forumuri politice. "Imi folosesc muzica pentru a aduce impreuna oameni din toate mediile si culturile", a transmis artistul.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare