|
Accesează contul My Orange
Regele Charles al III-lea urmează să devină primul monarh britanic care își va face publice impozitele plătite din veniturile personale.
25.06.2026, 07:49 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Decizia face parte dintr-un efort de crestere a transparentei privind finantele Casei Regale, relateaza The Independent. Monarhia britanica este marcata de controversele care il vizeaza pe fratele mai mic al suveranului, fostul print Andrew. Informatiile vor fi prezentate joi, in cadrul raportului anual publicat de Palatul Buckingham privind utilizarea fondurilor publice alocate monarhiei. Presa britanica relateaza ca, pe langa detaliile despre cheltuielile Casei Regale, va fi facuta publica si valoarea impozitelor achitate de rege pentru veniturile sale private. Un gest fara precedent dupa urcarea pe tron Charles a publicat si in trecut informatii despre taxele platite, in perioada in care era Print de Wales. Totusi, aceasta este prima data cand procedeaza astfel dupa ce a devenit suveran, in urma decesului reginei Elisabeta a II-a, in 2022. Potrivit surselor citate de BBC, initiativa ii apartine regelui si urmareste sa consolideze increderea publicului in institutia monarhiei. Totodata, Printul William ar urma sa adopte aceeasi practica si sa prezinte propriile informatii fiscale intr-un raport separat. Presiuni pentru mai multa transparenta Decizia vine pe fondul solicitarilor formulate de parlamentari si de opinia publica privind o mai mare deschidere in administrarea finantelor regale. Presiunile s-au intensificat dupa scandalurile care il implica pe fostul print Andrew. Acesta a ramas fara titlurile regale in 2025 si este investigat pentru presupuse abateri in exercitarea unei functii publice, in legatura cu relatia sa cu Jeffrey Epstein, condamnat pentru infractiuni sexuale. Inca inaintea acestor controverse, Charles anuntase ca intentioneaza sa reduca dimensiunea monarhiei si costurile de functionare. Obiectivul este adaptarea institutiei la cerintele unei societati moderne. Ce venituri vor fi incluse Regele nu este obligat prin lege sa plateasca impozit pe venit. Cu toate acestea, el achita voluntar taxe pentru veniturile sale private, in baza unei intelegeri existente intre Coroana si Guvernul britanic. Datele care vor fi publicate vizeaza exclusiv veniturile personale ale suveranului. Acestea provin in principal din domeniile private Balmoral, din Scotia, si Sandringham, din estul Angliei. La acestea se adauga economiile si investitiile personale. Nu vor fi incluse sumele primite prin Sovereign Grant, mecanismul prin care statul finanteaza activitatile oficiale ale monarhiei. Aceste fonduri sunt destinate exclusiv indeplinirii atributiilor publice ale familiei regale.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.