|
Accesează contul My Orange
14.06.2026, 21:07 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele ANRE a renuntat sa vorbeasca de realizarile institutiei in discursul din deschiderea FOREN 2026 organizat la Neptun de Comitetul National Roman al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), cu sprijinul CME, in schimb a detaliat cum a experimentat "ruptura ideologica" dintre cele doua continente. "Astazi nu vreau sa vorbesc despre megawati, despre o molecula de gaze naturale, despre autorizatii de infiintare, ATR-uri sau alte lucruri pe care in mod traditional le abordez la fiecare eveniment la care particip. Nu o sa va spun nici macar ce treaba nemaipomenita face Autoritatea de Reglementare in domeniul Energiei, pentru ca stiti cu totii deja lucrul acesta si nu mai trebuie sa-l repet. O sa va fac, in schimb, o marturisire: o sa va spun ca m-am intors vineri de la Washington, unde am avut ocazia sa particip la una dintre cele mai importante conferinte cu tema principala energia. Iar concluzia acestei intalniri, dupa ce am stat de vorba atat cu reprezentanti ai actualei administratii, precum si cu fosti reprezentanti din fosta administratie Biden, ca cele doua continente, ruptura ideologica dintre cele doua continente este una foarte mare. Practic, niciodata ideologic, in domeniul energiei, lucrurile nu au fost tratate mai diferit decat se intampla in momentul de fata", a declarat George Niculescu la evenimentul derulat intre 14 si 17 iunie, la care participa si reporterul Mediafax. "Energy Dominance", noul actor institutional din SUA Potrivit sefui ANRE, in SUA se vorbeste numai de petrol si gaze, in timp ce de la Bruxelles auzim in permanenta despre tranzitie energetica, decarbonizare, regenerabil si electrificare. "Am mai observat un lucru: daca, inainte, omologi de discutie in dialogul cu partenerul strategic aveam Departamentul pentru Energie, pe de o parte, aveam birouri pentru energie si resurse minerale si minerale critice din Departamentul de Stat, aveam ocazia sa stam de vorba cu consilierii presedintelui de la Casa Alba pe energie si cu reglementatorul federal, acum, in administratia Trump a mai aparut un actor, o institutie in aceasta arhitectura guvernamentala de la Washington, si anume "Energy Dominance" (National Energy Dominance Council - n.r.) - Dominanta energetica. Numai numele "Dominance" ne da asa, o previzualizare, despre cam care sunt planurile Statelor Unite ale Americii in domeniul energetic. Nu degeaba se numeste aceasta noua structura Energy Dominance", a completat seful ANRE. Intr-un exercitiu de imaginatie, George Niculescu a expus ce crede ca ar urma daca o astfel de idee ar fi implementata si in Romania, daca am mai face o institutie care sa aiba ca scop promovarea importantei energetice Romaniei. "Cred ca stim cu totii ce s-ar intampla imediat dupa ce am verbaliza aceasta idee: "Se creeaza inca o sinecura, smecherii din energie isi mai fac ceva salarii de nababi" si asa mai departe, deci lasam la o parte propunerile acestea si ramane cu institutiile pe care le avem deja", a spus seful ANRE, trecand in revista traseul Ministerului Energiei, de la departament in cadrul unui alt minister, la o institutie de sine statatoare, in 2021, dar si ideile vehiculate in spatiul public la sfarsitul anului 2024 privind o posibila comasare dintre ANRE, fie cu Consiliul Concurentei, cu ANCOM sau cu ASF, pe care seful ANRE le-a descris drept experimente pentru care nu avem timp. "Revenind la diferenta ideologica dintre Statele Unite ale Americii si Europa, va spun ca Romania a reusit performanta sa demonstreze ca cele doua filosofii nu se exclud. Adica, pe de o parte, in Romania se instaleaza foarte mult regenerabil, dar se autorizeaza la infiintare noi retele de distributie de gaze naturale, in Romania se investeste masiv in baterii de stocare, dar in acelasi timp se formeaza dupa gaz in Marea Neagra, la foarte scurta distanta de acest loc, Romania este prima tara care are o lege dedicata activitatii offshore wind dar in acelasi timp construieste cea mai mare centrala gas-to-power (centrala electrica pe gaz in ciclu combinat - n.r). Deci suntem exemplu ca cele doua abordari, cele doua filosofii energetice se pot uni. Si putem sa fim exemplul acesta pentru toate tarile din din regiune, nu doar sa o tinem doar pentru noi", a explicat seful ANRE. George Niculescu a conchis astfel ca expertii, companiile de stat si institutiile stiu ce au de facut, dar trebuie sa recunoasca atunci cand sun depasite de mediul privat, dand un exemplu din activitatea din comitetul de reglementare. Observam ca operatorii economici privati care vin sa autorizeze la infiintare un parc fotovoltaic de dimensiuni medie, vin pentru licenta intr-un termen relativ scurt, 12-18 luni, ceea ce ne arata ca investitiile decurg rapid, dar avem si companii de stat, care, desi sunt finantate, si-au prins in buget si sunt conditionate de un plan de restructurare, nu sunt capabile sa instaleze cativa megawati nici in 3, 4 ani de zile. In concluzie, eu vreau sa va spun ca sectorul acesta energetic are nevoie de foarte mult efort, in primul rand din partea dumneavoastra, a expertilor, precum si din partea companiilor si institutiilor de stat si cred ca doar prin acest tip de dialog constant vom ajunge la obiectivele pe care ni le-am propus sa le indeplinim", a conchis Gorge Niculescu, pe scena FOREN 2026 de la Neptun.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.