×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

Procurorul general al României, Cristina Chiriac, se opune reducerii pedepselor pentru deținerea de...

Procurorul general al României, Cristina Chiriac, se opune reducerii pedepselor pentru deținerea de droguri pentru consum propriu

09.10.2026, 14:43 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

In punctul de vedere transmis, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sustine ca relaxarea regimului sanctionator, in lipsa unor studii de impact si a unor mecanisme alternative functionale, risca sa afecteze coerenta politicii nationale antidrog. Procurorul General Cristina Chiriac atrage atentia asupra efectelor consumului de droguri asupra sanatatii publice, in special in cazul minorilor si tinerilor. Potrivit institutiei, consecintele consumului nu se limiteaza la persoana care utilizeaza substantele interzise, ci afecteaza si familiile si comunitatile. Cererea de droguri sustine economic piata neagra Un alt argument invocat este legatura dintre detinerea drogurilor pentru consum propriu si piata ilicita. Parchetul General arata ca cererea de droguri sustine economic aceasta piata, iar activitatile de achizitionare si detinere pot contribui la identificarea persoanelor implicate in distributie. Institutia subliniaza, totusi, ca persoanele care consuma droguri trebuie tratate diferit de cele implicate in trafic. In opinia sa, aceasta distinctie nu justifica automat reducerea generalizata a raspunderii penale pentru detinerea in vederea consumului propriu. Legislatia actuala permite individualizarea raspunderii penale Parchetul General considera ca legislatia actuala permite individualizarea raspunderii penale in functie de natura substantelor, gravitatea faptei si circumstantele personale ale celui cercetat. De asemenea, cadrul legal ofera posibilitatea adaptarii raspunsului autoritatilor in cazul consumatorilor care nu sunt implicati in activitati de trafic. Efectele in justitie ar putea fi grave In document sunt semnalate si posibile efecte ale reducerii limitelor de pedeapsa asupra activitatii judiciare. Modificarile ar putea influenta competenta organelor judiciare, utilizarea unor procedee probatorii, termenele de prescriptie si aplicarea unor institutii de drept penal si procesual penal. Din acest motiv, procurorii considera ca orice interventie legislativa trebuie analizata in detaliu, inclusiv prin evaluarea consecintelor asupra urmaririi penale si a functionarii sistemului judiciar. Parchetul General sustine dezvoltarea serviciilor medicale, a programelor de consiliere si tratament, precum si a masurilor de reintegrare sociala pentru consumatorii de droguri, in special pentru persoanele care se confrunta cu dependenta. Institutia apreciaza insa ca aceste masuri pot functiona in paralel cu instrumentele penale, fara ca reducerea sanctiunilor sa fie o conditie obligatorie. Punct de vedere nefavorabil In concluzie, Parchetul General formuleaza un punct de vedere nefavorabil adoptarii initiativei legislative in forma analizata. Institutia cere ca o eventuala reforma sa se bazeze pe date statistice, evaluari criminologice si medicale si o analiza a impactului asupra sanatatii publice si sistemului judiciar. Proiectul de lege, depus de trei senatori Un proiect de lege depus la Senat propune ca detinerea de droguri destinate exclusiv consumului propriu sa nu mai fie infractiune, ci contraventie. In prezent, pentru cumpararea sau detinerea de droguri, pedeapsa este inchisoarea. Initiativa legislativa a fost depusa de senatorii Victoria Stoiciu (senator neafiliat, ex-PSD), Cristian Ghinea (USR) si Catalin-Daniel Fenechiu (PNL). Initiatorii au solicitat ca proiectul sa fie dezbatut in procedura de urgenta. Proiectul prevede ca activitati precum cultivarea, producerea, fabricarea, prepararea, cumpararea sau detinerea de droguri, atunci cand acestea sunt destinate exclusiv consumului propriu, sa fie considerate contraventii. Pentru drogurile de risc, amenda propusa este cuprinsa intre 1.000 si 1.500 de lei, iar pentru drogurile de mare risc, intre 1.500 si 3.000 de lei.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare