|
Accesează contul My Orange
01.09.2026, 10:07 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"IRELEVANTA a devenit politica de stat! La Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane, niciun oficial strain de rang inalt nu a fost prezent in sala. Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane (RADR) ar fi trebuit sa fie demonstratia influentei externe a Romaniei, locul in care Bucurestiul isi prezinta proiectele, isi aduna partenerii si isi afirma interesele. Editia din acest an a demonstrat insa contrariul: niciun oficial strain de rang inalt nu a considerat necesar sa fie prezent in sala. Au ramas videoconferintele, mesajele inregistrate si discursurile oficiale rostite intre reprezentantii aceluiasi aparat de stat. O reuniune a diplomatiei fara diplomati straini de rang inalt este imaginea exacta a izolarii si irelevantei in care actuala putere a impins Romania. Din 2024 incoace, pasii irelevantei strategice au fost fermi si implacabili. In 2024, la RADR au fost prezenti ministru de externe al Luxemburgului, reprezentanti ai Ucrainei si R. Molodva. In 2025, doar reprezentantul R. Moldova. In 2026, nu a mai venit nimeni. (Ministrul de externe al Bahrainului a fost anuntat initial drept "invitat special" - "invitatul special" nu a mai venit si a participat numai prin... videoconferinta.) In timp ce statele din regiune construiesc formate de cooperare, negociaza, intermediaza si propun proiecte, Romania repeta mecanic aceleasi fraze scrise la Bruxelles sau in sediile Partidului Democrat din SUA si isi confunda politica externa cu activismul ideologic. Grupul de la Visegrad isi relanseaza cooperarea si discuta proiecte concrete privind infrastructura Nord-Sud, energia, transporturile, digitalizarea si securitatea regionala. Polonia isi construieste sistematic profilul de putere regionala. Turcia discuta atat cu aliatii occidentali, cat si cu actorii aflati in conflict si produce initiative proprii pentru Marea Neagra. Bulgaria isi defineste interesele, dezvolta cooperarea regionala si incearca sa transforme pozitia sa geografica intr-un avantaj politic. Romania ce proiect are? Care este initiativa regionala conceputa la Bucuresti si asumata de alte capitale? Ce format diplomatic a creat Romania? Ce negociere importanta a initiat? Ce dosar european a construit? Ce idee romaneasca a fost preluata de partenerii nostri? In lipsa unor raspunsuri, MAE nu mai functioneaza ca institutia care formuleaza si apara interesele unui stat. A devenit un ONG finantat de stat: produce lozinci, organizeaza evenimente, distribuie comunicate, proclama valori si executa teme ideologice, dar nu construieste putere, influenta sau capacitate de negociere pentru Romania. Ministerul Afacerilor Externe trebuie sa fie centrul de gandire strategica al statului roman. Astazi, MAE se comporta ca o organizatie de activism diplomatic platita din bugetul public. Fata de evolutiile din regiune, MAE este strident, belicos si isteric, fara ca aceasta retorica sa fie sustinuta de o strategie romaneasca. A condamna agresiunea Rusiei si a apara securitatea Romaniei sunt obligatii firesti. Dar politica externa nu inseamna concurs de strigate si nici multiplicarea mecanica a comunicatelor altora. Romania trebuie sa fie ferma, lucida si puternica. Fermitatea fara proiect devine galagie. Belicismul verbal, atunci cand nu este sustinut de putere, initiativa si obiective proprii, nu impresioneaza pe nimeni si nu apara niciun interes national. Potaile sunt isterice. Dulaii nu sunt isterici. Statele puternice nu tipa: isi definesc interesele, isi construiesc aliantele, deschid canale, impun teme si obtin rezultate. Actuala conducere a MAE confunda diplomatia cu indignarea publica, iar politica externa cu semnalizarea morala. Romania nu are nevoie nici de ambiguitate fata de Rusia, nici de obedienta fata de altcineva. Are nevoie de propria strategie. Romania are nevoie de un proiect pentru Marea Neagra, de o politica articulata pentru Republica Moldova, de o strategie pentru Balcani, de o pozitie coerenta in interiorul Uniunii Europene si de reconstruirea relatiei strategice cu Statele Unite. Are nevoie sa transforme pozitia geografica, dimensiunea, resursele energetice si apartenenta la NATO intr-o capacitate reala de influenta. AUR solicita conducerii MAE sa prezinte public raspunsuri clare: Care este proiectul regional major propus de Romania partenerilor sai? Care sunt obiectivele proprii ale Romaniei la Marea Neagra? Ce initiativa diplomatica romaneasca a fost acceptata in ultimul an de aliatii nostri? Care sunt rezultatele masurabile ale diplomatiei romane, dincolo de reuniuni, declaratii si fotografii? Cum explica MAE faptul ca la principala reuniune anuala a diplomatiei romane nu a fost prezent fizic niciun oficial strain de rang inalt? Absenta invitatilor straini din sala Reuniunii Anuale a Diplomatiei Romane nu este un simplu accident de protocol. Este diagnosticul unei institutii care vorbeste tot mai tare si conteaza tot mai putin. MAE trebuie sa redevina Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei, nu un ONG ideologic finantat de stat", a declarat Dan Dungaciu, prim-vicepresedinte AUR.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.