![]() |
Rareș Bogdan avertizează că disputele din PNL distrag atenția de la reforme și susține investițiile și dezvoltarea economică în locul austerității.
03.02.2026, 21:01 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Rares Bogdan, membru al Parlamentului European, a fost invitat la Antena 3 CNN, unde a sustinut ca disputele interne din Partidul National Liberal risca sa distraga atentia de la adevaratele mize pentru Romania. Europarlamentarul a respins etichetele de "pucisti" folosite in spatiul public pentru a descrie anumite grupuri critice din partid, afirmand ca preocuparea sa principala este directia strategica a Romaniei, nu luptele interne. "Eu va spun un singur lucru. Eu cred ca sunt oportunitati pentru Romania. Cred ca filozofia bazata pe taieri, pe impozitari, pe supraimpozitari, pe biruri puse catre micile companii este gresita. Cred ca Romania are o sansa istorica, pentru ca este pozitionata foarte bine, pentru ca este o tara profund pro-occidentala, pro-americana, sa aduca business mult in Romania, care sa aduca bani la bugetul Romaniei si sa nu ne uitam ca si contabilii cu manecute doar la chestiunile pe care le putem taia si sa ne uitam mai atent. Sigur, trebuie flexibilizat statul, trebuie facuta putina ordine in companiile unde incaseaza oameni bani, fara a face lucruri extraordinare, foarte bune. Dar trebuie facuta reforma administrativa reala, dar nu vad ca se mai vorbeste de ea." Critici la adresa disputelor din PNL Rares Bogdan a declarat ca exista persoane care il contesta pe Ilie Bolojan, desi acestea au sustinut anterior strategii electorale care au dus PNL la rezultate slabe. "Nu distrugi partidul, dar trebuie sa intelegem ce a functionat si ce nu", a spus acesta. El a subliniat ca voturile de incredere din forurile interne au fost "covarsitoare" si a respins ideea unei schimbari iminente la varful partidului. Viziune economica: investitii, nu austeritate Europarlamentarul a criticat filosofia bazata exclusiv pe taieri bugetare, impozitari si presiune fiscala asupra micilor companii. In opinia sa, Romania are "o sansa istorica" de a deveni un hub investitional regional, datorita pozitionarii geopolitice si orientarii pro-occidentale. Rares Bogdan a invocat exemple din Ungaria si Cehia, unde fonduri majore de investitii au atras miliarde de euro, intreband retoric de ce Romania nu reuseste sa valorifice aceleasi oportunitati. "Sa vad ca vin investitii, sa vad ca deschidem piesele pe energie, pe metale rare, pe resurse. Sa vad ca, de exemplu, fondul Mubadala, care pe data de 30 decembrie era la Budapesta si acolo la Praga si a adus investitii de 7 miliarde, respectiv de 11 miliarde in cele doua tari, ma intreb de ce nu a fost si in Romania? De ce Romania nu intelege ca sunt bani in pietre?" Reforma statului si mesajul politic El a sustinut necesitatea unei reforme administrative reale, dar a atras atentia ca subiectul a disparut din agenda publica. De asemenea, a afirmat ca a militat in sedintele de coalitie impotriva majorarii impozitelor pe dividende si a restrangerii pragurilor pentru microintreprinderi, masuri pe care le considera daunatoare economiei. "Eu incerc sa atrag atentia ca Romania trebuie sa schimbe filozofia. Avem toate atuurile ca sa opresti extremismul, ca sa aduci Romania acasa din sudul Spaniei, din Grecia, din Cipru, unde deja castiga destul de putin. Nu sunt venituri foarte mari. Trebuie sa cresti nivelul de trai in Romania", a concluzionat Rares Bogdan.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.