|
Accesează contul My Orange
03.08.2026, 19:39 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Podul de acces din zona vechiului Turn de Poarta a fost complet reabilitat. Restaurarea Turnului Buzdugan si a impunatorului "Cavaler" este finalizata. In Loggia Matia a fost readusa la viata fresca istorica ce infatisa blazoanele unor mari familii nobiliare, inclusiv ale regelui Vladislav Jagello si ale lui Iancu de Hunedoara, dupa ce originalul fusese distrus in urma cu peste un secol", a transmis Primaria Hunedoara intr-o postare pe Facebook. Potrivit administratiei locale, Groapa Ursilor va fi inclusa in curand in circuitul de vizitare. Turistii vor putea descoperi, pentru prima data, Podul Capelei si spatiul "Intre Ziduri", aflat intre Turnul Pustiu si Turnul Vechi de Poarta. Lucrarile completeaza restaurarile realizate deja in Sala Dietei, Sala Cavalerilor si in alte spatii importante ale castelului. Lucrarile vor fi finalizate pana la 31 august Actualul proiect are o valoare de 6,6 milioane de euro si este finantat prin Planul National de Redresare si Rezilienta. Acesta continua o prima etapa de restaurare, in valoare de cinci milioane de euro, realizata intre 2018 si 2023 prin Programul Operational Regional. Lucrarile urmeaza sa fie finalizate pana la 31 august 2026. Potrivit administratiei locale, va fi incheiata prima restaurare integrala a Castelului Corvinilor dupa cea desfasurata intre 1868 si 1914. "Cu 20 de ani in urma, cand cineva indraznea sa puna problema restaurarii integrale a Castelului Corvinilor, reprezentantii administratiei de la acea vreme spuneau ca asa ceva este imposibil din cauza ca ar costa peste 10 milioane de euro. De fapt, restaurarea integrala a acestui obiectiv era privita ca un subiect de domeniul science-fiction-ului. Inca putin si vom arata ca "imposibilul" este, totusi, posibil", a transmis primarul municipiului Hunedoara, Dan Boboutanu. "As indrazni sa spun ca este unul dintre cele mai importante proiecte ale Hunedoarei din ultimii 30 de ani. Castelul Corvinilor are o valoare inestimabila pentru oras, pentru Romania, dar si pentru istoria si cultura europeana si mondiala", a adaugat Dan Boboutanu.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.