Cultura si divertisment

Orice inceput este o speranta, iar, pentru oameni, inceperea unui nou an este promisiunea unei randuieli ce ofera sentimentul sigurantei, o predictibilitate care asaza fiinta umana intr-un spatiu confortabil. Nu este de mirare, asadar, ca noile cicluri ale vietii erau celebrate inca de foarte timpuriu. Exista dovezi arheologice care consemneaza celebrarea unui nou an in Mesopotamia, acum 4000 de ani - festivalul Akitu, organizat cu ocazia echinoctiului de primavara. In cadrul ritualului, babilonienii umileau simbolic vechiul rege (vechiul an) si il reconfirmau, apoi. Erau invocati o multitudine de zei, pentru a mentine ordinea impotriva haosului, intr-un ritual de o solemnitate aparte, ce preamarea supravietuirea intr-un cosmos al ordininii. Ra si Osiris, personajele vitale ale unui Inceput bun Egiptenii sarbatoreau Anul Nou (Wepet Renpet) odata cu revarsarea Nilului - aceasta era privita ca un simbol al abundentei, al fertilitatii si al vietii. Erau invocati zeii Osiris si Ra. Pentru egipteni, Osiris era zeul invierii, al mortii, al renasterii, esential pentru prosperitatea agricola si spirituala. Osiris reprezenta credinta ca moartea nu este sfarsitul, Osiris era insusi simbolul sperantei. Ra era zeul solar, creatorul lumii si al ordinii. El calatorea zilnic pe barca sa solara din cer si prin Lumea de Jos, aducand lumina si ordine. Egiptenii spuneau rugaciuni si incantatii din Cartile Solare, pentru un rasarit reusit si o calatorie sigura a barcii solare. De multe ori, zeul Ra era unit cu alti zei, cum era, de exemplu Amon-Ra sau Ra-Herakthy (Ra-Orizontul), intarind ideea de creatie cosmica. La ritualul savarsit pentru Anul Nou, Ra asigura ca Soarele va rasari din nou si va tine universul pe umerii sai, iar Osiris garanta ca Pamantul va fi fertil, intocmai ca apele abundente ale Nilului ce se revarsase. Roma antica si zeul Ianus In Roma antica a luat nastere ziua de 1 ianuarie. Din motive administrative, imparatul roman Julius Caesar a mutat oficial Anul Nou la ziua de 1 ianuarie, in 153 i.Hr. Luna ianuarie, dedicata zeului Ianus, zeul inceputurilor, reprezentat ca avand doua fete - una indreptata inspre un trecut imaginar si alta indreptata inspre un viitor promitator. Ianus, fiul lui Saturn, a trait ca rege in Latium, o regiune din centrul Italiei de azi. El este divinizat pentru ca a sadit in supusii sai moralitatea si evlavia. Trecerea la 1 ianuarie a fost nu doar administrativa, ci si simbolica, tocmai pentru ceea ce reprezenta zeul Ianus pentru romani. La ei, acest moment era marcat prin oferirea de daruri simbolice: miere, curmale, monede, ca simboluri ale prosperitatii, abundentei. Crestinii, reticenti cu Anul Nou Crestinii nu au privit cu ochi buni ritualurile de An Nou pentru multa vreme. Pentru ei, aceasta sarbatoare pagana era prea lumeasca si nu avea nici de departe greutatea Craciunului, a Bunei Vestiri, a Pastelui. Adoptarea, in 1582, a calendarului gregorian a insemnat ca 1 ianuarie a devenit un inceput de an oficial pentru majoritatea Europei. Masca - Uratul ca necesitate pentru alungarea Raului Multe dintre obiceiurile adoptate atunci s-au perpetuat pana in zilele noastre. Exista, bunaoara, credinta ca zgomotele puternice alunga spiritele rele, la fel si mastile, care se regasesc in toata Europa - in partea de Vest, centrala si Estica, dar si la japonezi si la chinezi. De asemenea, masca ritualica de Anul Nou, menita sa sperie spiritele rele este utilizata si la popoarele amerindiene. Masca, uratul antropomofizat, sperie spiritele, dar si pe cei prezenti la ritual - mascatii (uratii) fac giumbuslucuri, se dau peste cap, topaie intr-un mod voit ridicol, sperie fete si copii, scot naimalele din grajduri, ung asistenta cu funingine, se baga sub masa. Fiecare masca (a caprei, a ursului, a calutilor sau a cerbului) avea adanci semnificatii mitice. Zgomotul (petarda) curata simbolic locul. Revelionul ca eveniment burghez Din secolul XIX incoace, Revelionul devine un eveniment monden, social, burghez. Apar balurile de Revelion, mesele festive, cu mancaruri alese. Atentia speciala pentru o vestimentatie cat mai eleganta devine un sport social. Petrecerea publica este un imperativ al apartanentei la anumite caste. Prezenta impune standard. Termenul de "revelion" vine din frantuzescul "reveiller" care inseamna "a se trezi" sau "a sta treaz", "a sta de veghe". Revelionul si-a pierdut, in zilele noastre, adancile semnificatii apotropaice, de moarte, nastere si reinviere, de siguranta si protectie, capatand urgent dimensiuni grosiere, impuse de marketing agresiv si de glorificarea consumismului, iar, la asta, a contribuit din plin aparitia radioului si a televiziunii, pentru care acest important moment cosmic a devenit un pretext pentru entertainment de vaga valoare morala si spirituala.